loader
Scade consumul de tehnologie in Romania?

Scade consumul de tehnologie in Romania?

Exportul de produse si servicii generat de industria de IT din Romania va atinge 77% din totalul pietei de IT in 2017, o crestere semnificativa fata de ponderea de 69% din anul 2015

Asa arata datele furnizate de studiul Software and IT Services in Romania lansat de Asociatia patronala a industriei de soft si servicii (ANIS). Comparativ cu exportul, procentual, consumul de produse si servicii in piata locala este in scadere de la 31% in 2015 la 23% in 2017.

 

Deoarece piata IT (export si piata locala) a crescut, in termeni nominali piata locala se afla intr-o relativa stagnare. Potrivit aceleasi surse, in conditiile curente, se estimeaza o consolidare a pietei, care va creste de la 4,1 miliarde euro (estimare pentru 2017) la aproximativ 5,5 miliarde euro in 2020. Factorul decisiv de crestere il reprezinta tot exporturile, care vor urca la o pondere de 79% din piata de IT in 2020.

 

In prezent, din totalul de 4,1 miliarde euro, exportul de produse si servicii reprezinta 3,15 miliarde euro (18,2% crestere fata de 2016),in timp ce piata locala este putin sub 1 miliard de euro (0,5% crestere fata de 2016).

 

O prima explicatie pentru aceasta proportie intre exporturile si piata locala de IT este faptul ca din top 300 companii din industrie 40% sunt companii romanesti si 60% companii straine. O a doua explicatie este ca 78% din veniturile companiilor din top 50 il au companiile straine. A treia explicatie, care le contine pe celelalte doua, este ca la nivelul intregii industrii 73% dintre venituri apartin companiilor straine si doar 27% celor romanesti.

 

La toate aceste dovezi masurabile se adauga urmatoarele trei ipoteze:

1.         Consumul local de tehnologie, atat in sectorul public cat si cel privat, stagneaza.

2.         Cererea crescuta din piete externe puternice economic si orientate spre inovatie si eficientizare cu ajutorul tehnologiei.

3.         Consumul local de tehnologie are o parte dintre furnizori, companii straine, care apeleaza la specialisti romani asa incat exportam produse si servicii pe care uneori le contractam tocmai de la cei care au accesat specialistii romani.

 

In primul caz, stagnarea consumului de tehnologie are impact asupra competitivitatii si productivitatii sectorului public dar mai ales asupra celui privat. in cazul doi, este o fireasca cerere externa, importanta ca volum si semnificativa ca venituri, pentru furnizorii din piata locala. in cel de-al treilea caz inregistrarea cifrelor de export, respectiv piata locala, poate fi afectata de practica exportului catre companii straine care detin dreptul de proprietate si vand inapoi pietei din Romania. Avem de multe ori de-a face cu munca in regim lohn a dezvoltatorilor locali cu efect in valorile inregistrate in consumul local.

 

Potrivit Eurostat indicele productivitatii medii in Romania in 2016 a fost de 62,6, comparativ cu media tarilor Uniuniii Europene de 100. Totusi acest indice este in crestere de la 59,3 in 2015 si 56.9 in 2014.

 

Daca competitivitatea si productivitatea se coreleaza cu consumul de tehnologie, atunci pare ca se verifica cea de-a treia ipoteza privind practica exportului catre companii straine care cumpara dreptul de proprietate si vand inapoi customizat catre sectorul public si companiile din Romania.

 

Potrivit datelor IDC pentru Europa Centrala si de Est din 2016, digitalizarea centrata pe infrastructura IT de tip cloud, solutii ERP si CRM, a inregistrat o crestere cuprinsa intre 16% si 31% in Romania. Cu toate acestea, conform Eurostat (indicele DEsI) Romania este pe locul 28. Mai mult, integrarea tehnologiilor digitale de catre companii, desi foarte importanta, in Romania inregistreaza rezultate sub media UE, iar progresele sunt limitate.

 

Conform ANCOM, companiile din Romania utilizeaza internet mobil dupa cum urmeaza: 67% prin telefonul mobil, 40% prin stick USB pentru laptop, 21% prin tableta, in timp ce 23% spun ca nu folosesc internet mobil. Desi s-a facut alegerea optiunilor cu randamente superioare aplicatiilor traditionale de IT, procentul companiilor care nu folosesc internetul mobil este mare. in ce priveste serviciile publice digitale, rezultatele Romaniei sunt sub media UE, dar se preconizeaza progrese importante mai ales prin promovarea unei politici de date deschise (tip Open Data).

 

Asadar cauzele proportiei mari a exporturilor in valoarea totala a pietei de IT sunt derivate dintr-o crestere insuficienta a pietei locale, care se cupleaza cu cerere externa mare si cu exportul de produse IT, din care unele se intorc customizate catre piata care le-a produs cu specialisti romani.

 

6 potentiale solutii:

1.     Valorificarea talentului dezvoltatorilor locali si crearea de produse si servicii proprietare care sa genereze valoare adaugata in piata locala asa ca incat sa creasca consumul de tehnologie in Romania

2.     Testarea in piata locala a produselor dezvoltate si lansarea ulterioara a acestora la nivel global asa incat exportul sa fie bazat pe licente ale unor produse si servicii locale

3.     Stimulente fiscale pentru licentierea de produse/servicii ale companiilor antreprenoriale locale

4.     Sustinerea industriei prin crearea unui cadru favorabil educatiei si crearea de start-up-uri, acceleratoare, incubatoare si clustere de tehnologie

5.     Crearea unui cadru transparent de acces la licitatii pentru achizitionarea solutiilor oferite de dezvoltatorii locali

6.     Modernizarea sectoarelor economice cheie din Romania va oferi in continuare oportunitati pentru furnizorii din sectorul de IT in domeniul bancar, petrol si gaze, energie si telecomunicatii.

Autori

foto
CONSTANTIN MAGDALINA