loader
Piata electro-IT creste cu 6% in T2 2019 - Electrocasnicele mari si mici si electronicele, cele mai performante sectoare

Piata electro-IT creste cu 6% in T2 2019 - Electrocasnicele mari si mici si electronicele, cele mai performante sectoare

Rezultatele GfK TEMAX pentru Romania, T2 2019

La nivelul intregii piete, rezultatele trimestrului al doilea sunt pozitive, cu un avans de aproape 6%, pana la 737 de milioane de euro. Cel mai mare sector al pietei, cel de telecom, a avut un avans de aproape 4%, atingand valoarea de 322 milioane de euro. Electrocasnicele mari si mici au avut performante bune, ca si in trimestrele anterioare, de peste 16% pentru fiecare sector, cu valori absolute de 155 si, respectiv, 53 de milioane de euro.

 Electronicele marcheaza o crestere de peste 11%, pana la 109 milioane de euro, in timp ce aparatele foto raman in zona negativa cu -7,5% si 5 milioane de euro in vanzari absolute. Tendinta similara pentru IT, cu o scadere de 10,5%, pana la valoarea de 86 milioane de euro, ca si pentru echipamente de birou, cu vanzari de 7 milioane de euro, cu peste 10% mai putin fata de al doilea trimestru din 2018.

 Telecom

 Piata de telecom a crescut in mare parte datorita performantei foarte bune a telefoanelor smart cu ecran mare (fabletele).

 Fabletele (telefoane smart cu ecran >5,6 inch) au avut cea mai buna performanta in categorie si in T2 2019: avans de peste 93% si 266 milioane de euro vanzari. Telefoane mobile clasice (cu butoane) si smart (cu ecran mai mic de 5,6 inch) au scazut cu peste 76%, la 38 milioane de euro. Core wearables au avut a doua cea mai buna performanta dupa fablete, cu crestere de 66%, pana la 10 milioane de euro, iar castile au marcat 8 milioane de euro in vanzari, reprezentand o majorare de aproape 25% fata de T2 2018.

 Electrocasnice mari

 Influenta programului Rabla se face simtita in al doilea trimestru al anului. Avansul vanzarilor la masinile de spalat rufe a fost de 21,5%, pana la valoarea de 45 de milioane de euro. Pentru uscatoarele de rufe avansul vanzarilor a fost de aproape 65%, pana la 3 milioane de euro, in timp ce masinile de spalat vase au inregistrat vanzari de 8 milioane de euro, cu 31% mai mult fata de T2 2018.

Ca valoare absoluta, frigiderele au fost in top, cu vanzari de 50 de milioane de euro si crestere de 17%. Cuptoarele cu microunde au avut si ele o evolutie buna de 18 procente, pana la 5 milioane de euro, la fel ca si aparatele de gatit (aragazuri si cuptoare), cu un plus de peste 9% si 23 de milioane de euro. Vanzarile de congelatoare au avansat cu aproape 8%, pana la 7 milioane de euro, in timp ce vanzarile de hote au atins 5 milioane de euro, cu 5% mai mult fata de aceeasi perioada din 2018.

 Produse electronice

Vanzarile de televizoare au atins in trimestrul doi o crestere de peste 14%, pana la 96 de milioane de euro. Vanzarile de boxe s-au majorat cu peste 23%, pana la 2 milioane de euro, in vreme ce boxele portabile au marcat un ritm de crestere de mai bine 5%, pana la 3 milioane de euro. Restul categoriilor au fost in teritoriu negativ, cu o scadere masiva pentru camere video de peste 47%, dar si pentru console si casti, de aproape 12%, pana la valoarea de 4 milioane euro, respectiv 1 milion de euro.

 IT

 Aceeasi scadere accentuata pentru computere in T2 2018 fata de perioada similara a anul trecut: aproape -27% si vanzari absolute de 13 milioane de euro. Pentru laptopuri scaderea este de peste 7%, pana la 47 milioane de euro, in timp ce tabletele au ajuns la 9 milioane de euro, cu mai bine de 16% mai putin fata de T2 2018. Monitoarele au marcat o scadere de aproape un procent si o valoare de 9 milioane de euro.

 Perioada a fost buna pentru camerele video, cu o crestere de aproape 13% pana la 2 milioane de euro. O performanta buna au avut-o si vanzarile de mousi, cu un plus de mai bine de 3% si 3 milioane de euro si de tastaturi, cu o crestere de 1,6%, pana la 2 milioane de euro.

 Electrocasnice mici

 Aparatele de calcat verticale cu aburi si friteuzele au performat foarte bine in trimestrul doi, cu cresteri de aproape 163%, respectiv, 103%, pana la valoarea de 1 milioane de euro fiecare. Espresoarele de cafea au realizat vanzari de 9 milioane de euro, in crestere cu 30% fata de perioada similara din 2018. Aspiratoarele si-au majorat vanzarile cu 24,5%, atingand 15 milioane de euro, in timp ce uscatoarele de par au avut un ritm de crestere de peste 23%, pana la vanzari de 2 milioane de euro. Aparatele de coafat parul au avut un avans de peste 12% si vanzari de 3 milioane de euro.

 Alte categorii in crestere au fost aparatele de tocat carne, +12% si doua milioane de euro, aparatele de barbierit cu un plus de 5% si 6 milioane de euro, fiarele de calcat clasice si aparatele de preparat mancarea, cu un plus de aproape 4% si 6 milioane de euro fiecare si aparatele de tuns parul, peste +2% si 1 milion de euro in vanzari absolute.

 Pentru acest trimestru, doar storcatoarele de fructe au fost in zona negativa, cu un minus de aproape 20%, pana la 1 milion de euro.

 Echipamente de birou

 Imprimantele sunt pe un trend descendent accentuat, de peste -10%, pana la 7 milioane de euro.

Foto

 In trimestrul al doilea, camerele digitale au scazut cu 7,5%, iar vanzarile absolute au fost de 5 milioane de euro.

 

Imagini

Autori

foto
GFK ROMANIA-INSTITUT DE CERCETARE DE PIATA SRL