loader

Piata de fuziuni si achizitii din Romania a scazut cu aproape 50% in prima jumatate a anului 2016

Romania ocupa locul cinci in cadrul tarilor CSE, cu 56 de tranzactii in primul semestru 2016.

Piata romaneasca de fuziuni si achizitii a inregistrat o scadere de aproape 50% in primul semestru din 2016, atingand o valoare de 1,1 miliarde USD, fata de 2,1 miliarde USD in primul semestru din 2015, conform rezultatelor raportului EY M&A Barometer.

 

Valoarea totala estimata a tranzactiilor din regiunea CSE pentru primul semestru din 2016 a fost de 14,1 miliarde USD, cu 14,3% mai mica decat in anul precedent. Aceasta scadere s-a datorat, in primul rand, micsorarii numarului de mega tranzactii de peste 1 miliard USD din aceasta perioada. Desi volumul global al tranzactiilor a crescut in primul semestru 2016, cele mai multe tari din regiune au cunoscut o scadere a activitatii M&A in privinta numarului de tranzactii.

 

In prima jumatate a anului 2016 s-au incheiat 655 tranzactii. Republica Ceha a fost cea mai activa tara in termeni de volume ale tranzactiilor, urmata de Turcia, Polonia si Ungaria. Romania ocupa locul 5, cu un numar de 56 de tranzactii in primul semestru 2016, cu aproape 30% mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut.

 

„Spre deosebire de aceeasi perioada a anului trecut, cand achizitia Unicredit Tiriac Bank a fost cea mai mare tranzactie din Europa Centrala si de Sud-Est, in prima parte a lui 2016 am avut o perioada de respiro, cu mult mai putine tranzactii de valoare mare anuntate. Exista insa un numar de tranzactii in asteptare si un interes in crestere, care vor inversa aceasta scadere temporara,” declara Florin Vasilica, Liderul departamentului de Asistenta in Tranzactii a EY Romania.

 

Procentul investitorilor financiari a fost cel mai ridicat in Grecia, piata in care au cumulat 40% din totalul tranzactiilor derulate, urmand Ungaria - cu 39% si Serbia - cu 33%. In Romania, doar 18% din investitori au fost investitori financiari.

 

Piata ceha s-a remarcat, in mod exceptional, printr-o crestere extrem de puternica si in termeni de valoare a tranzactiilor in primul semestru 2016. In pofida lipsei tranzactiilor de peste 100 milioane USD, valoarea estimata a tranzactiilor a crescut cu 74,1% prin comparatie cu primul semestru 2015.

 

 

Regiunea CSE – dominata de tranzactii interne

 

Piata de fuziuni si achizitii din regiunea CSE a fost din nou dominata de tranzactii interne in primul semestru din 2016. In 57% din numarul total de tranzactii, cumparatorul si compania tinta au provenit din aceeasi tara. Acest procent marcheaza o crestere de 9% fata de primul semestru din 2015.

 

Cel mai mare procent al tranzactiilor inbound a fost inregistrat in Croatia (64%), urmand in clasament Romania (cu 61%) si Bulgaria (cu 45%).

 

In Romania, cel mai atractiv sector a fost cel industrial, in timp ce in Republica Ceha, Polonia si Bulgaria acesta a fost IT-ul.

In ceea ce priveste originea capitalului strain investit in regiunea CSE prin fuziuni si achizitii, investitorii americani si cei vest-europeni au continuat sa detina cele mai mari ponderi in regiune.

In Romania, cei mai activi investitori straini in prima jumatate a acestui an au provenit din Germania, Franta si Polonia.

 


 

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL