loader
Peste 38.000 de joburi noi au fost publicate pe eJobs.ro, cu 13% mai multe fata de perioada anterioara invaziei Ucrainei si cu 62% mai multe comparativ cu 2021

Peste 38.000 de joburi noi au fost publicate pe eJobs.ro, cu 13% mai multe fata de perioada anterioara invaziei Ucrainei si cu 62% mai multe comparativ cu 2021

De asemenea, si pe joburile part time s-a inregistrat o crestere semnificativa in ultima luna, de 79% versus perioada de dinaintea declansarii razboiului si, respectiv, de 63% fata de acelasi interval din 2021

Dupa o luna extrem de tensionata pe toate planurile, piata muncii din Romania continua sa creasca, in ciuda contextului nefavorabil. Angajatorii recruteaza la o intensitate normala, chiar mai accelerata fata de perioada anterioara declansarii razboiului din Ucraina. Astfel, in intervalul 24 februarie-23 martie 2022, companiile au scos la bataie peste 38.000 de locuri de munca noi, cu 13% mai multe fata de perioada anterioara. Totodata, numarul de joburi publicate in ultimele patru saptamani este cu 62% mai mare versus acelasi interval al anului trecut, potrivit datelor eJobs, liderul pietei de recrutare din Romania.

Retail, Prestari Servicii, Transport/Logistica, Call Center/BPO si IT&C sunt domeniile unde s-a resimtit cel mai acut nevoia de forta de munca in ultima luna, oferta cumulata de joburi din aceste sectoare fiind de aproape 53% din numarul total de locuri de munca.

94% dintre posturile disponibile in intervalul 24 februarie-23 martie au fost full time. Contextul actual aduce cu sine si multe premiere. Pe langa joburile create exclusiv pentru ucraineni, intr-o continua crestere, in ultima luna, zona de voluntariat a crescut cu aproape 400% fata de perioada anterioara. Peste 1.300 de astfel de oportunitati au fost publicate pe eJobs.ro in ultimele patru saptamani.

De asemenea, si pe joburile part time s-a inregistrat o crestere semnificativa in ultima luna, de 79% versus perioada de dinaintea declansarii razboiului si, respectiv, de 63% fata de acelasi interval din 2021. Tot ca o premiera generata de context, limba ucraineana a devenit criteriu de angajare pentru o parte din angajatori in ultima luna, in conditiile in care, anterior, nu era prezenta printre limbile straine din anunturile de recrutare.

Pentru prima data in istoria platformei eJobs.ro, limba ucraineana a intrat in top 15 cele mai cautate limbi straine de catre angajatori. De la inceputul crizei din Ucraina, un numar considerabil de angajatori si-au publicat joburile dedicate ucrainenilor pe sectiunea speciala pe care am creat-o pentru acestia. Numarul de locuri de munca pentru care se cauta exclusiv cetateni ucraineni e in continua crestere, fapt care confirma inca o data dorinta companiilor de a-i ajuta pe refugiati. Lucrurile sunt insa mai favorabile pentru ucrainenii care cunosc si limba engleza, acestia putand aplica pentru majoritatea dintre cele 39.000 de locuri de munca disponibile in acest moment pe eJobs.ro”, spune Roxana Draghici, Head of Sales eJobs Romania, cea mai mare platforma de recrutare din tara.

Bucurestiul ramane in continuare primul la capitolul oferta de locuri de munca, cu peste 15.900 joburi noi postate in ultimele patru saptamani. Pentru a doua luna consecutiv, urmatoarele trei orase de provincie clasate, Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, nu au mai depasit, impreuna, oferta de joburi din Capitala. Fiecare dintre acestea a avut disponibile in ultima luna peste 4.000 de locuri de munca noi.

Desi oferta de joburi in strainatate este in scadere fata de perioada anterioara, de la 9,5% la 8%, interesul candidatilor pentru astfel de oferte e in usoara crestere. Astfel, aplicarile pentru joburile in afara, in perioada 24 februarie-23 martie 2022, au reprezentat 1,8% din total, in crestere fata de in perioada anterioara, cand erau de 1,6%, si fata de 2021, cand reprezentau 1,1% din numarul total de aplicari. Germania, Olanda, Franta, Grecia si Belgia sunt tarile care au atras cel mai mare numar de aplicari in ultima luna.

Desi in primele 2-3 zile dupa invazia Ucrainei, piata muncii a cunoscut o usoara stagnare, o buna parte din angajatori fiind atunci in expectativa, acum acestia au revenit, predominant, la planurile de recrutare de la inceputul anului. In masura in care se va ajunge rapid la un armistitiu si efectele economice nu vor avea un impact major asupra mediului de afaceri, ne asteptam ca recrutarea sa fie reluata la o intensitate comparabila, daca nu mai mare, ca la inceputul anului, cand piata muncii era la un nivel record”, mai spune Roxana Draghici.

In acest moment, peste 39.000 de locuri de munca pentru Romania si strainatate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Despre eJobs

Lansata in 1999, eJobs este prima platforma de recrutare din Romania si liderul pietei locale de profil. Incepand cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internationala de media localizata in Zurich, Elvetia. eJobs.ro le ofera clientilor sai cea mai relevanta baza de candidati, pe care o pune la dispozitie prin metode eficiente, utilizand canale de media personale si cunostinte avansate de Performance Marketing si campanii de Employer Branding, precum si tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,7 milioane de CV-uri si cele peste 1,3 milioane de aplicari lunare constituie cea mai mare baza de candidati activi din Romania. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc in fiecare luna serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Autori

foto
EJOBS GROUP SRL