Prima jumatate a anului a adus 130.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, numar care, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, marcheaza o scadere de 10%. „Vorbim despre o prima jumatate de an care a venit cu multe incertitudini, contexte atipice, dar si masuri, precum Ordonanta Trenulet, care i-au determinat pe angajatori sa puna pe pauza o parte dintre planurile de recrutare. Toate acestea au avut un ecou imediat pe piata muncii, iar candidatii au avut la dispozitie un numar mai mic de joburi decat anul trecut. Cea de-a doua jumatate de an incepe cu premise mai bune, ceea ce poate duce la rezultate anuale comparabile cu cele din 2024”, explica Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platforma de recrutare online din Romania.
Domeniile care au pastrat un ritm alert de angajari au fost retailul, serviciile, call center / BPO, iar ultimele doua luni au ridicat in clasament sectoare precum industria alimentara, turism si transport – logistica. IT-ul si constructiile se afla pe locurile al noualea si al zecelea in topul celor mai activi angajatori, unul dintre motivele pentru care au limitat planurile de recrutare fiind eliminarea facilitatilor fiscale pentru angajatii din aceste domenii.
Candidatii entry-level, respectiv cei care au maximum doi ani de experienta au fost cei mai cautati, mai mult de jumatate dintre joburile postate in aceasta perioada fiind adresate lor. „Chiar si candidatii fara experienta au avut la dispozitie mai multe optiuni decat seniorii cu vechime mai mare de 5 ani sau decat managerii, iar asta se intampla si pentru ca, pentru acestia din urma, vedem o rata de fluctuatie semnificativ mai mica decat anul trecut. De altfel, este un lucru bine-cunoscut in piata: atunci cand exista perioade mai tulburi din punct de vedere economic, cei mai stabili raman specialistii si managerii. Ei fac mult mai greu schimbari de cariera, prin urmare, rata de fluctuatie este mica, iar nevoia de inlocuire scade sau devine aproape inexistenta, in unele cazuri”, adauga Bogdan Badea.
Cele mai multe oferte de locuri de munca au venit din partea angajatorilor din Bucuresti, urmati de cei din Cluj-Napoca, Iasi, Ilfov, Timisoara, Brasov si Craiova. Arad, Slobozia, Targu Mures, Pitesti si Piatra Neamt au fost, pe de alta parte, orasele cu cele mai putine pozitii noi. Asta inseamna intre 8.500 si 10.000 de joburi noi pentru fiecare dintre acestea.
„O alta tendinta pe care o observam este legata de numarul de joburi remote, care continua sa ramana la un nivel scazut. Astfel, in primul semestru al anului, doar 4,2% din numarul total de joburi noi au fost remote. 6,2% au fost pentru strainatate, iar restul de 89,5% pentru Romania, cu prezenta la birou sau in regim hibrid”, completeaza Bogdan Badea.
In zona aplicarilor, situatia ramane la acelasi nivel al anului trecut, in conditiile in care, din ianuarie si pana acum, au fost inregistrate 5,1 milioane de aplicari. Similara pentru cele doua intervale (S1 2025 vs S1 2024) este si apetitul in continuare crescut pentru joburile remote. 14,1% dintre aplicari merg in aceasta directie, in timp ce joburile din afara tarii trec timid de pragul de 1%. 84,8% dintre aplicari au fost facute pentru joburile din Romania care cer prezenta la birou. Interesul candidatilor a continuat sa se indrepte catre joburile din retail, servicii, call-center / BPO, financiar – bancar, IT / telecom si turism.
Aproape 2 milioane de aplicari au venit de la candidatii care au intre 25 si 35 de ani, in timp ce 1,4 milioane de aplicari au fost ale candidatilor cu varsta intre 18 si 24 de ani. Putin peste 1 milion de aplicari sunt din segmentul 36-45 de ani, in timp ce candidatii care au peste 45 de ani si cei sub 18 ani au aplicat cel mai putin.
Profilul aplicantilor este similar cu cel al joburilor postate, din punctul de vedere al nivelului de cariera. Cu alte cuvinte, cel mai mult aplica segmentul entry-level, urmat de mid – level (2 – 5 ani de experienta) si cei fara experienta, in timp ce specialistii cu senioritate si managerii au cele mai mici volume de aplicari.
Cele mai cautate sunt joburile full time, care genereaza 90% din aplicari. Joburile part time, cele sezoniere si internship-urile se afla la distanta considerabila, cu procente marginale comparativ cu cele full time.
In acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare din Romania, sunt disponibile peste 22.000 de locuri de munca. Alte 7.000 de joburi sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de munca lansata de eJobs.ro si dedicata candidatilor care isi doresc sa se angajeze rapid, fara a mai trece prin pasii traditionali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.
***
Despre eJobs
eJobs este platforma de locuri de munc din Romania care verifica manual toate anunturile si companiile. Pe eJobs ai anunturi cu salarii afisate, joburi din toate domeniile si industriile, locuri de munca remote si in strainatate. In plus, pe platforma noastra gasesti o multime de articole si sfaturi de cariera, dar si un calculator salarial numit Salario unde iti poti compara salariul actual si prin care poti vedea daca esti platit corect. Pentru recrutori si angajatori, eJobs ofera acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri, precum si o multime de solutii de recrutare eficiente. Pe langa anunturi de angajare si cautarea in baza de date, prin eJobs poti avea acces in plus la campanii de recrutare digitalizata sau chiar la solutii super personalizate prin agentia de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorita eJobs, expertii in resurse umane au acces la We Are HR, platforma de continut dedicata specialistilor in HR si managerilor.