Au trecut patru ani de la data aplicarii initiale a Standardelor Internationale de Raportare Financiara („IFRS”) 9 „Instrumente financiare” si, de un an deja, Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate („IASB”) desfasoara activitati legate de revizuirea ulterioara punerii in aplicare a acestui standard. Aceasta este o ocazie pentru a reflecta daca IFRS 9 a indeplinit asteptarile participantilor din piata. Pe de alta parte, raportarea pentru sfarsitul anului 2021 este un moment bun pentru ca entitatile care intocmesc situatii financiare conform IFRS sa isi revizuiasca politicile contabile si prezentarile de informatii referitoare la instrumentele financiare din situatiile lor financiare. Scopul unei astfel de revizuiri ar trebui sa fie identificarea posibilelor elemente ramase din Standardele Internationale de Contabilitate („IAS”) 39 si sa planifice corectiile corespunzatoare, daca este necesar. Oarecum neasteptat, se mai pot gasi urme ale predecesorului IFRS 9 in situatiile financiare publicate.
Categorii de instrumente financiare
Politicile contabile includ uneori categorii neactualizate de instrumente financiare, cum ar fi imprumuturile si creantele, activele disponibile pentru vanzare sau activele detinute pana la scadenta. De asemenea, exista situatii in care categoriile din situatia pozitiei financiare sunt in conformitate cu IFRS 9, in timp ce alte portiuni ale situatiilor financiare se refera in continuare la categoriile din IAS 39, de exemplu, in nota privind valoarea justa sau in notele explicative la elemente individuale din situatia rezultatului global. Este de remarcat faptul ca termenul de „imprumuturi si creante” poate fi inca observat. Unele entitati explica prin faptul ca nu este o categorie din IAS 39, ci o clasa de instrumente financiare pe care entitatile o pot defini. O astfel de abordare poate fi justificata in unele cazuri, dar este greu de motivat atunci cand entitatea nu are imprumuturi acordate – astfel, este pur si simplu o politica ramasa de la IAS 39, care trebuie modificata.
Investitii in capitalurile proprii
IFRS 9 a introdus cerinta de evaluare a investitiilor in instrumente de capital la valoarea justa. Conform IAS 39, aceste investitii puteau fi evaluate la cost. In IFRS 9, nu mai exista nicio astfel de scutire pentru detinerile de instrumente de capital nelistate. Contrar prevederilor IFRS 9, multe entitati inca nu isi evalueaza investitiile in instrumente de capital la valoarea justa. In unele cazuri, entitatile presupun ca o estimare adecvata a valorii juste este costul de achizitie. O astfel de posibilitate este permisa de IFRS 9, dar intr-o masura limitata si ar trebui considerata o exceptie, nu o abordare adoptata pentru evaluarea investitiilor in instrumente de capital. Atentie deosebita trebuie acordata investitiilor in instrumente de capital nelistate care au fost achizitionate cu mult timp in urma. Imediat dupa achizitionarea lor, se poate presupune ca pretul de tranzactionare este o aproximare a valorii juste. Cu toate acestea, in anii ce urmeaza, aceasta valoare inceteaza sa mai fie reprezentativa, deoarece rezultatele financiare si circumstantele pietei se schimba (de exemplu, din cauza pandemiei de COVID-19, a modificarilor preturilor la energie sau a extinderii activitatii emitentului). Prin urmare, exista riscul ca valorile contabile prezentate sa fie invechite si, astfel, ca rezultatele financiare sa nu reflecte modificarile valorii juste a investitiilor in instrumente de capital nelistate.
Pierderi din credit preconizate
In conformitate cu IFRS 9, deprecierea activelor financiare (si a altor expuneri din credite aflate in sfera de aplicare a IFRS 9) este recunoscuta pe baza modelului pierderii preconizate. Aceasta inseamna ca activele financiare evaluate la cost amortizat, activele financiare evaluate la valoarea justa prin alte elemente ale rezultatului global, precum si contractele de garantie financiara incheiate, angajamentele de creditare, activele contractuale si creantele din contractele de leasing sunt supuse recunoasterii ajustarii sau provizionului pentru pierderi. In consecinta, expunerile mentionate mai sus nu fac obiectul unor teste de depreciere care ar determina daca deprecierea a avut loc sau nu. Prin urmare, ar trebui sa se urmareasca faptul ca prezentarile de informatii sa nu se refere la conceptul de testare a deprecierii, avand in vedere ca pierderile din credit preconizate sunt recunoscute pe intreaga durata de viata a unei anumite expuneri din credit, si nu doar dupa aparitia unui eveniment de pierdere. In plus, politicile contabile abordeaza uneori reluarea pierderilor din depreciere in conformitate cu IAS 39, in loc sa se refere la modelul de pierderi din credit preconizate si la trecerile de la un stadiu la altul.
Pierderile din credit preconizate pentru creantele comerciale sunt adesea calculate cu ajutorul matricei de provizionare, care se bazeaza pe date istorice privind incasarile si numarul de zile de intarziere. Ratele de pierdere prezentate pentru perioadele de intarziere indica uneori faptul ca modelul de pierderi preconizate nu a fost implementat pe deplin. De exemplu, daca rata de pierdere pentru perioada „mai putin de 90 de zile intarziere” este de 1%, pentru „perioada 90-180 de zile intarziere” este exact 50%, iar pentru perioada „peste 180 de zile intarziere" este exact 100%, am putea crede ca aceasta abordare nu este nicicum diferita de un model conservator sau prudent care a fost aplicat de-a lungul anilor in conformitate cu cerintele IAS 39. Aceasta impresie poate fi adesea confirmata de situatiile financiare publicate de entitate inainte de 2018, incluzand aceeasi abordare a deprecierii creantelor comerciale.
In plus, merita acordata atentie modificarilor care au fost introduse in IFRS 7 “Instrumente financiare: prezentari de informatii”. In ciuda adaugarii de noi cerinte, IASB a eliminat cerinta de prezentare a informatiilor pentru activele financiare a caror scadenta este depasita, dar nu sunt depreciate. Aceasta modificare este rezultatul direct al unei schimbari fundamentale in ceea ce priveste recunoasterea pierderilor din credit. Prezentarile de informatii corespunzatoare paragrafului eliminat din IFRS 7 ar trebui eliminate din notele explicative la situatiile financiare, deoarece acestea se refera la cerinte care nu mai sunt aplicabile.
Daca urmele ramase ale IAS 39 se refera numai la nivelul narativ, imbunatatirea care se impune se rezuma la o citire atenta a intregilor situatii financiare si la actualizarea acestora in consecinta. Entitatile se confrunta cu o provocare mult mai mare atunci cand prezentari de informatii invechite rezulta din anumite neconformitati cu IFRS 9. Aceste deficiente pot rezulta, printre altele, din simplificarile care au fost necesare din cauza implementarii cu intarziere a cerintelor IFRS 9. Trebuie subliniat ca este posibil ca simplificarile folosite la aplicarea initiala a IFRS 9 sa-si fi pierdut justificarea de-a lungul anilor.
IFRS 9 este descris in continuare ca fiind un „standard nou”
Unele situatii financiare se refera in continuare la IFRS 9 ca la un standard nou. Acest lucru poate rezulta din descrierile elaborate in primul an de aplicare a acestui standard. De asemenea, pot fi intalnite referiri la modelul „nou” de depreciere. Uneori, prezentarile de informatii se refera la IFRS 9, dar in alte arii nu exista referinte similare (de exemplu, la IAS 2 sau la IAS 19). Este cel mai adesea o rostogolire a informatiilor prezentate in situatiile financiare aferente anului 2018, care au fost intocmite in conformitate cu IFRS 9, dar unde cifrele comparative au fost determinate pe baza cerintelor IAS 39, in conformitate cu posibilitatea permisa de a nu retrata cifrele comparative.
Aplicarea IFRS 9 – un proces, nu un efort unic
In cazul unor situatii financiare, se pare ca aplicarea IFRS 9 a fost doar un efort unic. A fost realizata de entitate fie pe cont propriu, fie cu sprijinul unor entitati externe, dar nu s-a tradus intr-o modificare a abordarii cu privire la instrumentele financiare. In scopul trecerii de la modelul pierderilor suportate la modelul pierderilor din credit preconizate, au fost analizate date istorice si au fost determinate ratele pierderilor dar, de atunci, rezultatele obtinute nu au fost actualizate. Intre timp, este posibil ca riscul de credit pentru creantele comerciale sa se fi modificat semnificativ, nu numai din cauza pandemiei, ci si din cauza schimbarilor in structura societatilor rezultate din intrarea acestora pe piete noi (sau, dimpotriva, in urma retragerii din anumite zone geografice). Desi mentinerea ratelor constante ale pierderilor pe parcursul unui orizont de un an sau doi ani poate fi adecvata, datele cantitative calculate pe baza performantei pentru o perioada de observatie care s-a incheiat in urma cu patru ani (de exemplu, 2015-2017) ar trebui revizuite si actualizate.
Concluzie
Exista diverse motive pentru care aspecte ce tin de IAS 39 pot fi inca intalnite in situatiile financiare. Unul poate fi neactualizarea descrierilor din notele explicative cu privire la instrumentele financiare, desi valorile raportate sunt conforme cu cerintele IFRS 9. Cu toate acestea, este mai problematica nerespectarea anumitor cerinte din IFRS 9. In cazul in care exista arii in care IFRS 9 nu a fost aplicat integral sau consecvent, remedierile respective trebuie planificate imediat. In cazul deficientelor semnificative, poate fi necesara ajustarea soldurilor initiale. Orice problema nerezolvata trebuie solutionata inainte de publicarea raportului anual pentru exercitiul financiar 2021. In cazul in care reminiscentele IAS 39 tin doar de aspecte de natura narativa, este recomandata actualizarea sablonului situatiilor financiare cat mai curand posibil.
