loader
Patrimoniul si veniturile persoanelor fizice in vizorul ANAF. Atentie la procedura si nu uitati de amnistie, in vigoare pana la 30 iunie 2022

Patrimoniul si veniturile persoanelor fizice in vizorul ANAF. Atentie la procedura si nu uitati de amnistie, in vigoare pana la 30 iunie 2022

Autori: Alex Slujitoru, Director, Bancila Diaconu si Asociatii si Stela Andrei, Partener Asociat, Impozit pe venit si contributii sociale, EY Romania

Numeroase persoane fizice, stabilite in zone diferite ale tarii, care isi desfasoara activitatea in domenii diferite, au primit, in ultimele luni, avize de verificare a situatiei fiscale personale. Cum ANAF are in plan mai multe proiecte de digitalizare si imbunatatire a conformarii, inclusiv in domeniul schimbului de informatii sau folosirea informatiilor de la terti, noua tendinta nu este decat o actiune fireasca. Asadar, ce ar trebui sa stii daca vei primi avizul?

In primul rand, nu te speria daca nu te afli in situatia de a fi ascuns veniturile obtinute si de a nu-ti fi platit obligatiile fiscale. Daca primesti un asemenea aviz de verificare, nu inseamna automat ca Fiscul te considera necinstit sau ca te suspecteaza de vreun prejudiciu adus statului. Avizul este semnul ca analiza de risc efectuata de organul fiscal (procedura netransparenta si care nu poate fi contestata) a identificat diferente intre veniturile estimate si cele declarate. Diferenta trebuie sa fie de minim 10%, dar nu mai putin de 50.000 lei intre veniturile estimate de ANAF si veniturile declarate de tine in perioada impozabila.

In al doilea rand, verificarea situatiei fiscale personale poate viza orice persoana fizica, nu numai persoanele ce detin o avere considerabila, asa cum s-a intamplat in urma cu ceva timp. Atunci, ANAF a intocmit o lista cu cateva mii de nume, a selectat cateva sute si a verificat cateva zeci.

In al treilea rand, trebuie inteles ca scopul verificarii nu este acela de a pedepsi contribuabilul pentru orice neconcordanta sau greseala (care bineinteles ca poate exista, nemaivorbind ca, spre exemplu, multi contribuabili nu stiu ca trebuie sa declare la ANAF inclusiv veniturile obtinute din si in strainatate), ci de a creste gradul de conformare, de a colecta sumele datorate de contribuabili bugetului de stat si de a avea o imagine corecta asupra ponderii impozitului pe venit in buget si a categoriilor de contribuabili care il achita.

Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca procedura verificarii situatiei fiscale personale nu este una facila, dimpotriva - mai ales din cauza dificultatii completarii in detaliu a declaratiei de patrimoniu si de venituri si, mai ales, de a proba cu documente justificative informatiile din cadrul acesteia (de exemplu, cu extrase de cont continand tranzactiile zilnice atat din Romania, cat si din strainatate / achizitii cu o valoare mai mare de 15.000 lei etc). Insa, odata ce informatiile sunt adunate, ordonate si coroborate de documente-suport, contribuabilul va sti daca datoreaza sau nu impozit suplimentar pe veniturile obtinute sau va afla daca Fiscul a avut si alte informatii primite de la terti, care au fost potential omise in procesul de declarare.

In final, reamintim tuturor contribuabililor ca amnistia fiscala cu privire la debitele cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 este inca aplicabila, ea presupunand achitarea debitelor principale in scopul anularii accesoriilor aferente. Astfel, de amnistie pot beneficia atat contribuabilii care, pana la 30 iunie 2022, vor declara si plati impozit pe venit suplimentar de plata (daca au sub-declarat anterior), cat si cei pentru care va incepe o verificare a situatiei fiscale personale pana la 30 iunie 2022, indiferent de momentul finalizarii ei.

EY30 pentru Romania

Pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate continua in Romania, s-a lansat campania EY: 30 pentru Romania, care se va derula pe tot parcursul anului 2022. Vor fi aduse in atentia publica proiecte, personalitati si momente care au marcat progresul Romaniei in 30 de ani, se vor derula initiative colaborative de implicare comunitara impreuna cu parteneri si colaboratori EY.

Despre EY Romania

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 40 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2021. Reteaua lor este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ii ajuta sa le ofere clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.

Prezenta in Romania din anul 1992, EY este liderul de pe piata serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale. Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year.

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL
foto
BANCILA DIACONU SI ASOCIATII