Asa-numita tranzitie catre o noua ordine mondiala bazata pe mai multi poli a generat o tendinta de reversare a globalizarii in domeniul comertului international, care duce la o crestere semnificativa a riscurilor legate de lantul de aprovizionare. In timp ce jucatorii care concureaza in anumite sectoare isi diversifica sau restrictioneaza expunerile reciproce, pare imposibil sa asistam la schimbarea majora a status quo-ului pe termen scurt sau mediu si poate chiar pe termen lung. De multe ori, sunt analizate implicatiile asupra unor anumite marfuri sau a unor industii afectate (metale rare, petrol si gaze naturale, semiconductori, turbine eoliene, vehicule electrice, panouri solare etc.), dar nu si implicatiile asupra industriei serviciilor financiare si a participantilor sai, desi este poate industria cu cel mai inalt grad de globalizare.
Pe masura ce realitatea globala si, implicit, economia globala se transforma, industria serviciilor financiare se confrunta cu o noua generatie de riscuri, precum cele legate de sustenabilitate, riscul cibernetic si, cel mai recent, riscul legat de lantul de aprovizionare. Ne-am concentrat intens asupra riscului cibernetic si a celui legat de sustenabilitate, dar nu am facut acelasi lucru cu riscul legat de lantul de aprovizionare.
Masura in care o banca intelege dinamica lantului de aprovizionare a unui imprumutat devine fundamentala pentru intelegerea modelului de business al clientului, a gradului de sustenabilitate a acestuia din perspectiva comertului international si, implicit, a profilului de risc in evaluarea eligibilitatii unui imprumutat pentru creditare. Daca imprumutatul are un model de business sustenabil in ceea ce priveste clientii si furnizorii sau nu, care sunt implicatiile de risc pentru imprumutat din punctul de vedere al lantului sau de aprovizionare (sanctiuni asupra clientilor sau furnizorilor, lipsa de marfuri pentru imprumutat sau lantul sau de aprovizionare, riscul de restrictionare a comertului la orice nivel al lantului sau de aprovizionare etc.), cum poate fi cuantificat si monitorizat acest risc, cum se pot inregistra provizioanele si garantiile si cum se stabileste pretul creditului - toate aceste aspecte devin extrem de importante pentru banci.
Pentru a analiza in mod pragmatic aceasta noua categorie de risc legata de lantul de aprovizionare, bancile ar putea, in principiu, gestiona o parte semnificativa a acestui risc prin segmentarea clientilor dar aceasta varianta nu ar exclude procesul de cunoastere individuala a entitatilor care fac parte din lantul de aprovizionare al fiecarui imprumutat in parte.
Similar cu ceea ce se intampla in sectorul bancar cand vine vorba de gestionarea riscului climatic, nu exista o metodologie universala si date suficiente pentru a putea efectua o analiza completa si, din nou, similar cu situatia gestionarii riscului climatic, solutia va fi colectarea de date de catre banci de la fiecare imprumutat, in functie de dimensiunea si capacitatea acestuia de a analiza si a oferi informatii despre profilul sau privid din perspectiva lantului de aprovizionare. Un prim pas ar putea fi implementarea unei astfel de abordari pentru un segment prioritar de clienti, in functie de criterii precum dimensiunea expunerii si sectorul de activitate.
