loader

Cat de frecvent si ce tip de continut accesam pe dispozitivele mobile din Romania?

Mobilitatea digitala si conectivitatea sunt tot mai importante in viata personala, dar si in mediul de afaceri. In baza observarii comportamentelor, constatam ca utilizatorii poarta peste tot dispozitivele mobile cu ei, le verifica frecvent si foarte des se intampla sa utilizeze mai multe dispozitive mobile in acelasi timp.

Dar cat timp le folosesc mai exact, ce continut acceseaza utilizatorii, cate aplicatii descarca, care sunt beneficiile pe care le asociaza utilizarii dispozitivelor mobile?


Pentru a afla raspunsul la fiecare dintre aceste intrebari, EY Romania a realizat studiul de perceptie privind “Utilizarea dispozitivelor mobile in Romania”. Prin dispozitive mobile intelegem o categorie distincta de tehnologie non-computer care include urmatoarele: smartphone, tableta, telefon mobil, phableta, smartwatch, bratara fitness.


Studiul este structurat in cinci sectiuni din care am extras datele relevante privind frecventa utilizarii dispozitivelor mobile si tipurile de continut accesat pe care le-am pus in corelatie cu varsta utilizatorilor.


Principalele concluzii ale studiului includ urmatoarele aspecte:


? 66% dintre respondenti spun ca din momentul trezirii si pana se uita la dispozitivul mobil trec sub 30 minute. Pentru 29% dintre respondenti se pare ca rutina diminetii incepe cu verificarea dispozitivului mobil.
? 52% dintre respondenti spun ca se uita intre 11 si 50 de ori in fiecare zi la dispozitivele lor mobile, iar 22% se uita intre 51 si peste 200 de ori in fiecare zi. Cea mai mare frecventa de utilizare a dispozitivelor mobile – peste 200 de ori in 24 de ore – se constata la segmentul de varsta 25-35 de ani (41%).
? 98% dintre respondenti folosesc dispozitivele mobile pentru apelare, 91% pentru acces email, cate 89% pentru expediere de mesaje si respectiv pentru cautare pe internet si 86% pentru camera foto, doar 34% le folosesc pentru shopping si numai 22% pentru diseminarea de fisiere.
? 45% dintre utilizatorii dispozitivelor mobile folosesc intre 8 si peste 10 aplicatii, 21% folosesc intre 5 si 8 aplicatii si 33% folosesc intre 1 si 5 aplicatii. in functie de varsta respondentilor, cei care folosesc cele mai multe aplicatii au 35-45 ani, urmati de cei de 25-35 ani.


Frecventa de utilizare a dispozitivelor mobile


Dintre toate dispozitivele mobile in functie de fiecare categorie de varsta, cei de 55+ ani detin in cea mai mare proportie telefoane mobile (15%) , cei de 45-55 ani detin phablete (30%), cei de 35-45 ani detin smartwatch – uri (49%) si tablete (40%), respondentii de 25-35 ani detin bratara fitness in timp ce respondentii de 18-25 ani detin in cea mai mare proportie smartphone.


Respondentii de 25-35 ani sunt primii dintre cei care utilizeaza dispozitivul mobil imediat ce se trezesc dimineata (33%), urmati de cei de 35-45 ani (29%) si cei de 18-25 ani (19%). Cel mai putin preocupati de utilizarea dispozitivului mobil dimineata sunt cei de 35-45 ani (40%), cei de 45-55 ani (26%) si cei de 25-35 ani (21%) care utilizeaza dispozitivul mobil si la peste o ora distanta de la momentul trezirii.


Cea mai mare frecventa de utilizare a dispozitivelor mobile – peste 200 de ori in 24 de ore – se constata la segmentul de varsta 25-35 de ani (41%). Urmatorul segment cu frecventa mare de utilizare fiind cel cuprins intre 45-55 de ani (26%).

 

 


Tipurile de continut accesat
Corelatia dintre varsta respondentului si folosirea dispozitivului mobil ne arata ca cele mai mari procente se intalnesc la categoria de varsta 35-45 ani, pentru: apelare - 35%, shopping - 37%, jocuri - 39%, distractie - 37%, cautare/interne - 36%, camera foto - 36%.


In ce priveste numarul de aplicatii folosite cei care folosesc cele mai multe aplicatii sunt respondentii de 35-45 ani, urmati de cei de 25-35 ani si de cei cu varsta de 45-55 ani. Respondentii de 35-45 ani utilizeaza cel mai des aplicatiile de jocuri, educatie si calatorii si cel mai putin de muzica si lifestyle. Cei de 25-35 ani utilizeaza cel mai des aplicatiile de lifestyle, health & fitness si entertainment si cel mai putin de business si calatorii. Cei de 45-55 ani utilizeaza cel mai des aplicatiile de finante, business si calatorii si cel mai putin jocuri si health & fitness.


Cei mai importanti consumatori de continut video sunt cei de 35-45 ani, din care 32% spun ca vizioneaza peste 15 continuturi video, urmati de respondentii de 25-35 ani, din care 28% spun ca vizioneaza peste 15 continuturi video pe saptamana. Asa cum era de asteptat, generatia celor de 18-25 ani consuma mai mult continut video decat cea a celor de 55+ ani, care intr-o proportie mare spune ca nu consuma nici un continut video.


Concluzie
Dispozitivele mobile schimba modul in care oamenii comunica, lucreaza si se distreaza, iar mare parte din adoptarea si inovatia in crestere este generata de aplicatiile mobile, big data si internet of things. Foarte multe industrii urmeaza sa fie influentate de aceasta tendinta deja clara. Nu numai aplicatiile mobile si felul in care consumam informatia din online vor evolua, dar si dispozitivele mobile in sine. Multe companii lucreaza la noi wearables, iar inteligenta artificiala este din ce in ce mai putin sci-fi. Toate acestea aduc oportunitati pe care le putem cunoaste numai intelegand comportamentul de utilizare a dispozitivelor mobile. Chiar si in Romania.
 

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL