Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obtine o solutie favorabila intr-o speta transnationala vizand protectia tertilor de buna-credinta afectati de o masura de sechestru penal | DoingBusiness.ro
loader
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obtine o solutie favorabila intr-o speta transnationala vizand protectia tertilor de buna-credinta afectati de o masura de sechestru penal

Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obtine o solutie favorabila intr-o speta transnationala vizand protectia tertilor de buna-credinta afectati de o masura de sechestru penal

Solutia pronuntata aduce o contributie importanta la conturarea unei practici judiciare coerente si echilibrate in materie de protectie a tertilor de buna-credinta, in special in cauze complexe, cu elemente de extraneitate si implicatii transfrontaliere

Practica de litigii a Clifford Chance Badea a obtinut o solutie favorabila pentru o companie reprezentativa din industria de leasing aeronautic, intr-un dosar complex care a implicat atat elemente de drept penal si civil roman, cat si aspecte contractuale reglementate de dreptul englez, vizand protectia drepturilor unui tert de buna-credinta afectat de o masura de sechestru penal.

 Dosarul a fost gestionat de o echipa din cadrul practicii de litigii a Clifford Chance Badea, care a colaborat strans cu echipa Clifford Chance Londra pentru a integra dimensiunea transnationala a spetei intr-o strategie procesuala solida.

Experienta noastra multijurisdictionala extinsa si expertiza echipei de litigii in spete de o complexitate sporita au contribuit la obtinerea acestei decizii importante pentru clientul nostru”, spune Daniel Badea, Managing Partner Clifford Chance Badea.

Totodata, solutia pronuntata aduce o contributie importanta la conturarea unei practici judiciare coerente si echilibrate in materie de protectie a tertilor de buna-credinta, in special in cauze complexe, cu elemente de extraneitate si implicatii transfrontaliere”, a mentionat Vicu Buzac, care a condus echipa de litigii din Bucuresti in aceasta speta.

Instanta a admis cererea formulata de Clifford Chance Badea si a retinut, cu valoare de principiu, ca drepturile tertilor de buna-credinta trebuie protejate inclusiv in contextul masurilor asiguratorii dispuse in cursul unui dosar penal.

Totodata, instanta a subliniat ca are nu doar competenta, ci si obligatia de a verifica, inclusiv din oficiu, daca temeiurile care au stat la baza instituirii masurii de sechestru se mai mentin, in lipsa unei reglementari exprese aplicabile dupa inchiderea procedurii penale.

Practica de Litigii din cadrul Clifford Chance Badea are in prezent mandate de reprezentare cu o valoare cumulata de aproximativ 1,5 miliarde Euro, asistand clienti reprezentativi pentru industrii dinamice precum energie, constructii/ infrastructura, industria farmaceutica, trading, banking si asigurari.

Portofoliul de litigii a crescut semnificativ in cadrul biroului din Bucuresti in ultimii ani. In prezent, mandatele locale in care sunt implicati avocatii Clifford Chance Badea sunt ample si complexe, asigurand un raport echilibrat de proiecte transfrontaliere si proiecte domestice si intre proiectele de litigii clasice si cele de risk management. Profesionalismul si expertiza avocatilor Clifford Chance Badea a adus clientilor sai multiple solutii favorabile.

Portofoliul de cauze nationale recente include litigii si arbitraje avand ca obiect:

• Actiuni in anularea amenzii impuse de Consiliul Concurentei;

• Alte actiuni in contencios administrativ;

• Dispute comerciale contractuale;

• Dispute intre actionari;

• Proceduri de licitatie publica;

• Actiuni in daune legate de imposibilitatea finalizarii proiectelor aflate in dezvoltare;

• Litigii de munca.

                                                                                                                  --

Clifford Chance Badea este biroul local al firmei globale de avocatura Clifford Chance LLP, care este prezenta in piata din 2006. Biroul din Bucuresti se implica in mod constant in tranzactii complexe de imprumuturi sindicalizate, finantari, restructurari, emisiuni de eurobonduri si de actiuni pe piete internationale de capital, instrumente financiare derivate, achizitii de companii de catre investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructura si autostrazi, investitii imobiliare, precum si litigii si arbitraje interne si internationale.

                                                                                                            SFARSIT

Pentru informatii suplimentare despre Clifford Chance accesati www.cliffordchance.com sau www.linkedin.com/company/clifford-chance-llp

Autori

foto
CLIFFORD CHANCE BADEA
   Update cookies preferences