loader
Dr. Wargha Enayati intra in actionariatul Intermedicas si  aduce un aport in dezvoltarea companiei de cateva sute de mii de euro

Dr. Wargha Enayati intra in actionariatul Intermedicas si aduce un aport in dezvoltarea companiei de cateva sute de mii de euro

Dr. Wargha Enayati, fondatorul sistemului privat de sanatate modern, intra in actionariatul Intermedicas prin achizitionarea pachetului majoritar de 51%.

Valoarea intregului pachet care are la baza infuzia de capital, tranzactia in sine si o suma prevazuta pentru dezvoltarea companiei se ridica la valoarea de 400.000 euro. Actiunile Intermedicas se impart acum intre dr. Wargha Enayati, cu pachetul majoritar de 51%, Ana-Maria Marian cu 21%, Sergiu Negut – 15% si dr. Dan Mitrea – 13%.

 

Cu peste 20 de ani de activitate pe piata serviciilor medicale din Romania, dr. Enayati este recunoscut pentru abilitatea de a crea si a sustine businessuri inovatoare, cu potential de dezvoltare. „Intermedicas este de asemenea un start-up care impreuna cu alte proiecte medicale pe care le am in derulare si cu foarte mare potential de dezvoltare vor crea sinergii care vor conduce la inovatii si la servicii medicale de top”, a declarat dr. Wargha Enayati.

 

Aceasta schimbare la nivel de actionariat nu va aduce modificari la nivelul responsabilitatilor actionarilor deja existenti. Activitatile pe segmentele de retail si de corporate ale companiei raman in responsabilitatea Anei-Maria Marian, iar relatia cu pacientii va fi gestionata in continuare de dr. Dan Mitrea, din pozitia de director medical.

 

„Dintotdeauna am interactionat cu persoane aflate in situatii medicale complicate care cautau recomandari si directii cu privire la medicul cel mai potrivit pe care ar trebui sa il consulte. Din dorinta de a le oferi cele mai bune raspunsuri, am considerat ca am nevoie de acces direct la cei mai buni medici. Apropierea de Intermedicas a venit, asadar, firesc, ca un raspuns la dorinta mea de a sprijini pacientii care imi cereau sfatul. Ma bucur sa regasesc aici fosti colegi din Regina Maria si o echipa de management cu care impartasesc valori comune in ceea ce priveste actul medical si grija fata de pacient”, spune dr. Wargha Enayati.

 

„Suntem onorati ca in doar cativa ani de la infiintare structura de actionariat a Intermedicas se imbogateste cu o figura atat de reprezentativa, un pionier al sistemului medical din Romania. Know-how-ul si viziunea de business pe care dr. Wargha Enayati o promoveaza ne vor ajuta sa cultivam in continuare conceptul de second opinion la noi in tara, sa crestem gradul de educare medicala a pacientilor, sa constientizeze ca acesta este un drept al lor si un serviciu care le poate salva viata. Am colaborat anterior timp de zece ani cu dr. Enayati si ma bucur ca impartasim aceleasi valori si un scop comun: schimbarea experientei medicale in Romania, ca serviciu adus intregii comunitati”, spune Ana-Maria Marian, CEO Intermedicas.

 

„Anul trecut a fost cu precadere unul in care ne-am concentrat pe optimizarea business-ului si a ofertei de produse si servicii. Pe langa noua divizie de Tumor Board pentru tratamentul pacientilor oncologici, am dezvoltat si gama de produse adresate companiilor, astfel ca in colaborare cu Sanador, Spitalul Monza, Centrele Medicale Medsana, Centrul Medical Academica si Metropolitan Hospital am lansat la inceputul acestui an pachete de concierge medicine, un produs in premiera de care beneficiaza deja peste 600 de angajati”, adauga Ana-Maria Marian.