loader

Conferinta, workshop-uri si atelier legislativ la Trade Round Table

Progresiv, cea mai importana revista de trade din Romania, organizeaza a 11-a editie a Conferintei Trade Round Table (TRT) pe 9 octombrie la Hotel Radisson Blu din Bucuresti, avand ca tema generala "What's next in retail & FMCG?"

Invitatul special din acest an este Himanshu Pal, Director Retail Insights la Kantar Retail UK, unul dintre cei mai apreciati experti in retailul FMCG din Europa, Orientul Mijlociu, Africa si Asia, cu o experienta de peste 11 ani in research si consultanta. El va prezenta modele noi de analiza a performantei retailerilor adaptate strategiilor multi-canal.

 

In cadrul evenimentului vor mai urca pe scena, in calitate de speakeri, manageri de top din industrie:


• Sorana Georgia, CEO Billa Romania
• Robert Arsene, Director General Agricover Group
• Laurentiu Dimitriu, Director National de Vanzari, Nestlé Romania
• Anca Stefanescu, Manager Dezvoltare Vanzari Hypermarket, Carrefour Romania
• Francisc Kiss, Sales&Quality Manager, Danone Baby Nutrition Romania
• Anca Taran, Performance Management Consultant, Nielsen Romania
• Alina Imbrea, East Balkans Snacks Marketing Manager, PepsiCo
• Diana Benko, Managing Partner, Jazz

 

Dintre subiectele editiei din acest an a conferintei Trade Round Table:

 

Dezvoltarea unor formate noi sau hibride de magazine si schimbarile din comportamentul cumparatorilor ii determina pe retaileri sa-si regandeasca modelele de analiza financiara. Cu atat mai mult cu cat cresterea reala vine mai degraba din acele canale noi de vanzare care necesita o abordare financiara diferita: utilizarea unor indicatori noi de performanta, reevaluarea prioritatilor de investitii, identificarea unor surse noi de venit si de profit etc. Himanshu Pal va prezenta solutii care raspund acestor provocari.
Subiectul codului de bune practici in retail revine in actualitate: in urma cu cateva luni, mai multe asociatii din UE reprezentand sectorul alimentar au lansat un nou cod de bune practici care isi propune sa imbunatateasca colaborarea retailer-furnizor. Dupa esecul codului de bune practici introdus in 2008 in retailul romanesc, ce aduce nou aceasta initiativa europeana? Cine este in spatele ei? Cum pot adera la ea companiile din Romania si ce pasi au fost deja facuti de catre furnizorii si retailerii activi pe plan local? Raspunde acestor intrebari Laurentiu Dimitriu, Director National de Vanzari la Nestle Romania.

 

Editia a 11-a a Trade Round Table vine si cu alte noutati la nivel de continut : doua workshopuri pe teme „fierbinti” ale industriei – Shopper Marketing si E-Commerce, plus un atelier legislativ pe teme de concurenta organizat impreuna cu Dentons.

 

In premiera, in cadrul workshopulului Shopper Marketing, Liviu Toader, Managing Director, Arc – Leo Group va prezenta studiul „Ce-l face pe cumparatorul roman sa se razgandeasca in fata raftului?”.

 

Trade Round Table s-a impus pe piata drept cea mai mare conferinta a toamnei din industria de FMCG, reunind in fiecare an peste 200 de manageri de nivel middle&top din retail, productie, distributie, logistica, research si alte domenii conexe.

 

Programul si modalitatile de inscriere sunt disponibile pe site-ul www.trt.ro.

 

Aplicatia de networking “Progresiv Events” este disponibila participantilor pentru download in Play Store si Apple Store, fiind un adevarat « asistent personal » in cadrul evenimentului.

 

Trade Round Table 2014 este sustinut de Mondelez, Ursus, Zuzu, Unilever, Toyota Romania, HL Display, Zitec si Dentons in calitate de sponsori si de partenerii media Hotnews, SMARK, IQads, IAA, Blitz TV, rappel des titres si doingbusiness.ro.
 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL