Un prieten somelier imi spunea, in cadrul unei prezentari, ca vinul e facut sa lege prietenii si sa produca discutii interesante. Desi ii dau dreptate, vin cu o alternativa, un test drive cu Mercedes Clasa C 43 AMG, pus la dispozitie de Mercedes-Benz Romania, poate crea aceeasi atmosfera superba pentru discutii interesante si prietenii, asa cum veti descoperi in interviul cu Ionut Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank. Intregul moment a fost surprins de obiectivul Ramonei Copil la Paradisul Verde Events Estate din Corbeanca, gazda sedintei noastre foto.
1. Cand te-ai hotarat ca domeniul financiar este cel in care vei lucra?
Ionut Sabadac: In 2004 am venit in Bucuresti pentru a face facultatea. Intr-o prima faza, m-am angajat la o revista de agricultura, unde vindeam atat revista, cat si spatiu publicitar. Aceasta perioada a reprezentat un antrenament in domeniul vanzarilor, care mi-a placut foarte mult. Ulterior m-am angajat la Bancpost, fiind responsabil de dezvoltarea businessului in relatia cu comerciantii parteneri.
Cand am inceput sa fac munca de teren in banca, ma ocupam de judetele Calarasi si Ialomita ca reprezentant de vanzari al bancii in relatia cu partenerii. Si din acel moment, mi-am dat seama ca asta este ceea ce imi doresc, pentru ca toate parteneriatele si conexiunile pe care le dezvoltam mi se pareau usor de facut. Faceam acest job cu pasiune si usurinta, si tocmai de aceea am evoluat treptat in cadrul bancii.
2. tbi bank pare ca este intr-o accelerare continua si cu un vibe destul de proaspat. Cum ati reusit asta?
Ionut Sabadac: Da, noi am accelerat foarte mult in teren, atat in Romania, cat si in afara. Cand am venit in tbi, acum 7 ani, impreuna cu tot managementul, am avut o misiune foarte clara, sa transformam tbi din temelie. Cred ca am reusit sa facem asta foarte bine, desigur, impreuna cu echipe foarte bine construite si profesioniste.
3. Deoarece vorbim despre vanzarea masinilor, cum a fost piata de leasing si credit auto? Daca nu ma insel, chiar voi ati raportat o crestere consistenta. Cum este cumparatorul roman de masini?
Ionut Sabadac: Intr-adevar, anul trecut am avut cresteri foarte mari pe segmentul de finantare auto, in contextul in care piata auto din Romania este mica. Faceam o analiza pentru un eveniment la care am participat de curand si am descoperit ca in Romania avem 400 de masini la 1.000 de locuitori, media pe Uniunea Europeana fiind de 550 de masini la 1.000 de locuitori. Desi parcul nostru de masini, care este de peste 8 milioane de autovehicule, pare mare, ar trebui sa ajungem la peste 11 milioane de masini pentru a atinge aceasta medie europeana. In continuare avem foarte multe gospodarii care nu au o masina, deci piata auto din Romania o sa creasca in continuare, indiferent daca vorbim de masini noi sau second-hand. In ceea ce priveste creditarea, 9 din 10 masini sunt cumparate cu credit.
O alta situatie interesanta si atipica fata de centrul si vestul Europei este ca, din totalul de autovehicule cumparate, 97% sunt masini si doar 3% sunt scutere, motociclete, ATV-uri etc.
La noi in tara, achizitia unei masini este de cele mai multe ori o achizitie impulsiva, nu una rationala. Imaginati-va ca noi, la tbi bank, lucram cu parcuri auto unde clientul vine cu familia in weekend sa se plimbe si, eventual, sa mai cumpere inca o masina.
4. Si fiindca vorbeam de finantare, cum este impartita activitatea la voi in banca?
Ionut Sabadac: tbi bank are trei mari divizii. Avem reteaua de sucursale, unde exista un mix de tranzactii, inclusiv credite de consum, apoi divizia de Business Banking pentru persoanele juridice, acolo fiind liniile de credit, leasing operational, leasinguri garantate. Dar cea dinamica divizie este cea pe care o coordonez eu acum, si anume, divizia de finantare bunuri si servicii la magazine partenere, atat online, cat si offline, unde avem peste 12.000 de magazine partenere.
5. Sa ne intoarcem la masini. Cand ti-ai luat permisul si de cati ani conduci?
Ionut Sabadac: Mi-am luat permisul la 18 ani si vreo doua-trei luni, deci de 21 de ani.
6. Care a fost prima masina pe care ai condus-o?
Ionut Sabadac: Ca si cei mai multi dintre noi, a fost o Dacia. Era un model 1310 galbena. Urmatoarea mea masina a fost prima versiune de Skoda Fabia, care, in cazul meu, a fost „prima masina straina”.
7. A existat vreun model care te facea sa visezi la ziua cand il vei putea cumpara? Poti face un top al marcilor preferate?
Ionut Sabadac: Inca de mic mi-au placut modelele Volvo, iar atunci cand am reusit sa imi permit o astfel de masina, alimentat si de pasiunea din copilarie, am achizitionat un XC90 PHEV, o masina deosebita pentru mine. Chiar daca intre timp am vandut-o pe aceea, pot spune ca prima dragoste nu se uita, iar Volvo va ramane undeva acolo ca un vis implinit. Alte doua marci pe care le iubesc ar fi Lexus si Mercedes, mai ales Clasa G, pentru ca am o slabiciune pentru masinile cu linii drepte si impunatoare.
8. Electric, termic sau hibrid? Ce ti se potriveste cel mai bine?
Ionut Sabadac: Imi place cate putin din toate, dar, daca ar fi sa aleg, as ramane la hibrid, pentru ca mi se pare formula cea mai buna in aceasta perioada. Desigur, este posibil sa fiu influentat de faptul ca acum conduc zi de zi o masina hibrida. Insa mi se pare foarte greu sa aleg, pentru ca iubesc in continuare senzatia pe care ti-o da un motor termic la un drum lung, dar, pe de alta parte, nevoia de aer curat in oras ma face sa-mi doresc ca toata lumea sa cumpere o masina electrica. In orice caz, oamenii isi indreapta atentia mai mult spre hibrid, inclusiv second-hand, si asta iti pot confirma dupa ce am vazut cifrele partenerilor cu care lucram la tbi bank si care importa, spre comercializare, preponderent masini hibride second-hand.
9. Cu totii asteptam un moment in viata pentru a face un anumit lucru. Tu ai sau ai avut vreo astfel de dorinta pe care sa ti-o indeplinesti la un moment dat in viata?
Ionut Sabadac: Cred ca mi-ar placea sa calatoresc prin lume cu o autorulota.
10. Ai o viata destul de dinamica, cum reusesti sa imparti munca si familia?
Ionut Sabadac: Sunt binecuvantat cu o familie foarte intelegatoare, care intotdeauna va fi pe primul plan. Pe de alta parte, lucrurile functioneaza atat de bine, incat nici nu se pune problema de a alege cine este pe primul plan, munca sau familia. Tot timpul trebuie sa avem grija sa pastram un echilibru.
11. Ai testat recent o masina Mercedes-Benz, ce ne poti spune?
Ionut Sabadac: Am avut ocazia sa testez un Mercedes C-Class 43 AMG timp de cateva zile si am fost impresionat de performantele si calitatea acestei masini sportive. De la primul contact, am fost impresionat de un design exterior elegant si sportiv, caracterizat de linii aerodinamice si detalii subtile de lux. Interiorul este rafinat, cu materiale de calitate inalta, ergonomie excelenta si tehnologie avansata la fiecare pas. Conducerea a fost o placere, oferind un echilibru perfect intre confort si performanta, datorita motorului puternic si sistemului de suspensie adaptiva.
12. Care sunt lucrurile care ti-au placut cel mai mult si care sunt cele ce nu ti-au placut?
Ionut Sabadac: Ce mi-a placut cel mai mult:
1. Performanta motorului: motorul V6 biturbo ofera o putere impresionanta si acceleratii fulgeratoare.
2. Confortul interior: scaunele sport sunt extrem de confortabile si ofera un suport excelent, iar materialele utilizate in cabina sunt de cea mai inalta calitate, desi in anumite zone mai pot fi imbunatatite.
3. Tehnologia avansata: sistemul de infotainment este intuitiv si usor de utilizat, iar functiile de asistenta la condus sunt foarte utile.
4. Designul exterior: Aspectul exterior este foarte atragator, combinand eleganta cu agresivitatea specifica unui AMG.
Ce nu mi-a placut: spatiul pentru pasageri din spate - desi confortabil, spatiul pentru pasagerii din spate poate fi limitat pentru adultii mai inalti.
13. Care crezi ca este clientul ideal pentru acest model? Poate fi el si un model pentru familie?
Ionut Sabadac: Clientul ideal pentru Mercedes C-Class 43 AMG este o persoana care apreciaza performanta, luxul si tehnologia avansata. Este potrivit pentru profesionisti de succes, entuziasti auto sau oricine cauta un echilibru intre o masina de zi cu zi si una de performanta. Desi poate fi utilizat ca masina de familie datorita confortului si sigurantei oferite, spatiul din spate mai restrans si accentul pe performanta il fac mai potrivit pentru familii mici sau ca a doua masina.
14. Cum ai descrie tu acest Mercedes-Benz Clasa C 43 AMG in cateva cuvinte puternice, astfel incat cineva sa il cumpere, chiar si prin finantare la tbi bank?
Ionut Sabadac: „Experienta de condus fara compromisuri: putere, lux si tehnologie avansata intr-un singur pachet. Mercedes C-Class 43 AMG – redefinind performanta si confortul. Ideal pentru cei care isi doresc ce e mai bun din ambele lumi. Achizitioneaza-l acum prin finantare de la tbi bank si transforma fiecare calatorie intr-o aventura de neuitat!”