loader

Tendintele in taxarea averilor personale vizeaza cresterea gradului de conformare voluntara a celor cu averi mari

Persoanele cu averi mari au inceput sa inteleaga ca relatiile cu autoritatile fiscale trebuie sa devina mult mai elaborate fata de trecut. Totodata, autoritatile fiscale au demonstrat in cele mai multe cazuri ca doresc sa dezvolte o comunicare mult mai transparenta cu contribuabilii, avand ca rezultat o utilizare mai buna a resurselor si timpului fiecaruia.

Acestea sunt concluziile raportului Wealth under the spotlight, pregatit de catre EY pe fondul schimbarilor accelerate ale politicilor fiscale si al cresterii nemultumirii din partea contribuabililor fata de excesele din sistemul fiscal.

 

Criza financiara a determinat o schimbare in abordarea autoritatilor fiscale fata de persoanele cu averi mari. Mai mult, si acestea din urma au devenit constiente de responsabilitatile tot mai multe si mai complexe cu privire la aspectele fiscale care se impun pentru averile detinute.

 

Analiza realizata de EY identifica 10 actiuni pe care persoanele cu averi mari le pot implementa pentru gestionarea mai eficienta a acestora:

 

1. Dezvoltarea si actualizarea „filozofiei fiscale” personale

2. Colaborarea cu o echipa fiscala bine pregatita

3. Evaluarea corecta si exhaustiva a situatiei fiscale personale prezente

4. incorporarea „abordarii de management al riscului fiscal” in toate tranzactiile sau deciziile

5. Vigilenta si pro-activitate in evaluarea impactului politicilor fiscale asupra circumstantelor personale

6. Exigenta in indeplinirea tuturor obligatiilor fiscale – nu doar depunerea declaratiilor fiscale, dar si celelalte actiuni legate de conformarea voluntara

7. inregistrarea minutioasa a deplasarilor efectuate, din perspectiva implicatiilor asupra rezidentei fiscale

8. Atentie deosebita in ceea ce priveste conformarea voluntara

9. Planificarea minutioasa a afacerilor fiscale pe termen lung

10. Controlul asupra afacerilor fiscale si nu vice-versa

 

Politici fiscale mai bine orientate, mai selective si mai nuantate

 

Ritmul rapid al globalizarii si cresterea conectivitatii – generata de inovatiile din tehnologie si comunicatii – demonstreaza ca modelele actuale difera semnificativ fata de cele care au fost considerate, pe termen lung, ca norme internationale.

 

Volumul mare de modificari fiscale – ca raspuns la criza economica globala – continua sa genereze politici fiscale mai bine orientate, selective si mai nuantate in multe tari din intreaga lume, chiar daca majoritatea economiilor continua sa se lupte cu datorii mari si bugete austere. intrucat exista destule nemultumiri din partea contribuabililor, autoritatile fiscale nationale incearca sa uniformizeze procedurile pentru a reduce diferentele dintre regimurile fiscale si pentru a creste gradul de colectare a taxelor. Volumul deja mare al schimbului de informatii fiscale este in crestere si va creste exponential in urmatorii ani, ceea ce impune o abordare transparenta asupra fiscalitatii la nivel mondial.

 

 

Aplicarea mai stricta a legislatiei fiscale creeaza controverse

 

Indiferent de cat de bine sunt pozitionate tarile pentru a realiza schimbari structurale, vom asista in viitor la o preocupare universala pentru o aplicare mai stricta a legislatiei fiscale in vigoare, dand nastere multor controverse si dispute in intreaga lume.

 

A te conforma legilor fiscale tot mai complexe nu poate presupune din partea contribuabililor sau autoritatilor fiscale o interpretare „alba” sau „neagra” a acestora. Mai mult, atunci cand autoritatile fiscale se grabesc in a lua o decizie, aceasta de regula nu va multumi si contribuabilul. De aici si, numarul mare al amenzilor aplicate gresit de autoritatile fiscale sau al erorilor procedurale tot mai des invocate de contribuabili in litigiile pe care le au cu acestea.

 

Tendinte in taxarea marilor averi din Romania

 

Claudia Sofianu, Senior Manager, Coordonator al specializarii „Impozit pe venit si Contributii sociale” explica:

 

„La acest moment, in pofida cotei de impozit pe venit redusa, Romania nu este una dintre jurisdictiile <<preferate>> de catre persoanele fizice straine, de exemplu in vederea stabilirii rezidentei fiscale si impozitarii veniturilor mondiale. Programul local de verificare a persoanelor fizice cu averi mari a fost lansat in 2011, cand au fost aprobate primele masuri legislative necesare functionarii organismului specializat din cadrul Directiei de Verificari Fiscale. Sunt astfel vizate persoanele care, conform analizelor autoritatilor fiscale, declara venituri mai mici decat au in realitate. Verificarea se face in cazurile in care, dupa estimarea situatiei fiscale de catre inspectori, se constata ca intre veniturile reale si cele declarate ar putea fi o diferenta mai mare de 10%, dar nu mai mica de 50.000 lei.

 

In prezent, in grupul-tinta sunt incadrate aproximativ 400 de persoane, cu averi de peste 20 milioane de Euro. Din declaratiile facute de reprezentantii Directiei de Verificari Fiscale, in paralel cu derularea programului la nivelul grupului-tinta, se doreste si declansarea unuia nou, mai extins, pentru aproximativ 4.800 persoane, vizandu-se in primul rand cresterea gradului de conformare voluntara din partea contribuabililor in cauza.”

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL