loader
Sondaj PwC Romania: Modificarile aduse Codului fiscal vin in sprijinul companiilor. Doua treimi dintre respondenti vor aplica facilitatea fiscala pentru angajatii in telemunca

Sondaj PwC Romania: Modificarile aduse Codului fiscal vin in sprijinul companiilor. Doua treimi dintre respondenti vor aplica facilitatea fiscala pentru angajatii in telemunca

Doar 8% dintre participanti au spus ca modificarile nu le sunt utile, in vreme ce 38% inca le analizeaza pentru a vedea pe care dintre acestea le pot aplica

Modificarile recente aduse Codului fiscal vin in sprijinul companiilor, considera majoritatea respondentilor (56%) in cadrul unui sondaj realizat de PwC Romania, iar facilitatea care va fi aplicata de cele mai multe companii (67%) vizeaza beneficiile pentru angajatii aflati in telemunca.

Astfel, doar 8% dintre participanti au spus ca modificarile nu le sunt utile, in vreme ce 38% inca le analizeaza pentru a vedea pe care dintre acestea le pot aplica. Dintre noile prevederi introduse cu prilejul acestor modificari, 67% dintre respondenti spun ca pot beneficia de facilitatile fiscale pentru angajatii care aplica telemunca, 17% de consolidarea fiscala, iar 8% de masura privind ajustarea TVA pentru creantele neincasate de la beneficiari persoane fizice.

Pe langa o serie de clarificari si imbunatatiri ale legislatiei fiscale, multe dintre modificarile publicate la finalul anului trecut fac parte dintr-un pachet mai amplu de masuri care au fost propuse de mediul de afaceri in scopul modernizarii legislatiei fiscale. Adoptarea lor a dat incredere contribuabililor ca procesul legislativ se poate desfasura cu dezbatere publica si transparenta, nu doar cu decizii luate rapid, fara consultare, asa cum s-a intamplat adesea in ultimii ani”, spune Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale si juridice PwC Romania.

Desi ponderea celor care pot beneficia de consolidarea fiscala este mai redusa decat a celor care pot aplica facilitatile pentru angajati, atunci cand au fost intrebati despre importanta modificarilor, respondentii au apreciat majoritar (50%) ca impactul pe care il genereaza masura consolidarii fiscale asupra companiilor este mai mare decat cel al masurii privind beneficiile pentru angajati (30%).

Cele mai mari provocari din perspectiva fiscala pentru anul 2021 sunt, conform sondajului, raportarea DAC6 privind aranjamentele transfrontaliere (39%), documentatia serviciilor prestate intre companiile aceluiasi grup (38%), imbunatatirea fluxurilor de numerar (12%) si inspectiile fiscale (11%).

Companiile considera ca raportarea privind cerintele DAC6 este principala provocare a acestui an pentru ca se confrunta cu o obligatie noua si complexa. Societatile din Romania ar trebui sa demareze rapid, daca nu au inceput deja, procesul de analiza a tranzactiilor transfrontaliere initiate incepand cu 25 iunie 2018, pentru a identifica eventuale aranjamente raportabile avand in vedere ca termenele se apropie cu pasi repezi”, explica Andreea Mitirita, Partener PwC Romania.

Observam ca si in 2021, contribuabilii raman la fel de preocupati de problematica serviciilor intra-grup si de inspectiile fiscale, doua teme aflate in legatura directa si care sunt recurente in relatia cu inspectorii fiscali. Atat pregatirea documentatiei pentru aceste servicii, cat si a inspectiilor fiscale sunt complicate si necesita multa atentie, efort si resurse din partea societatilor. Dupa o perioada mai calma din cauza restrictiilor, activitatea de control fiscal devine tot mai intensa pe masura ce economia se redeschide”, spune Ruxandra Tarlescu, Partener PwC Romania

Modificarile Codului Fiscal mentionate de sondaj (legea 296/2020)

Consolidarea fiscala in domeniul impozitului pe profit vizeaza consolidarea impozitului pe profit pentru grup, prin care profitul consolidat se compenseaza cu pierderile grupului. Masura poate fi implementata de un grup fiscal daca este indeplinita conditia de 75% detinere directa sau indirecta, pe o perioada de un an anterioara consolidarii. Astfel, poate fi aplicata fie daca societatile se detin intre ele, fie daca o persoana fizica romana detine 75% din amandoua, fie daca sunt detinute de o persoana dintr-un stat cu care Romania are tratat de dubla impunere. Grupul fiscal poate fi constituit doar din persoane juridice romane sau cu sediul social in Romania, iar perioada de aplicare a masurii este 5 ani, incepand cu anul fiscal urmator depunerii cererii. Astfel, ca desi intra in vigoare in 2021, consolidarea fiscala poate fi aplicata efectiv din 2022.

De la 1 ianuarie 2022, ajustarile privind creantele neincasate vor fi deductibile integral. Conditiile pentru aplicare sunt ca respectivele creante sa fie mai vechi de 270 zile, negarantate, de la terti. Prin urmare, pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor vor fi si ele deductibile 100%, fiind acoperite de ajustarea deductibila.

O noua facilitate introdusa in modificarile Codului fiscal se refera la beneficiile pentru angajatii in telemunca. Astfel, angajatorii au posibilitatea de a acorda sume angajatilor pentru sustinerea cheltuielilor pe care le au cu locul din care desfasoara activitatea, respectiv cheltuieli cu utilitati sau pentru achizitia de echipamente de birou. Aceste sume trebuie sa fie stabilite prin contractul de munca in limita unui plafon lunar de 400 de lei si pot fi acordate fara prezentarea de documente justificative, in functie de numarul de zile pe care angajatul le efectueaza in telemunca.

Ajustarea TVA aferenta creantelor neincasate de la persoane fizice este aplicabila creantelor de la persoane fizice, in cazul in care aceasta contravaloare nu este incasata in termen de 12 luni. In acest scop, societatile trebuie sa faca dovada incercarii recuperarii creantelor. Ajustarea se efectueaza in termen de 5 ani, de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a intervenit termenul de plata. Primele ajustari vor putea fi aplicate de la 1 ianuarie 2022.

Avand in vedere ca tarile din intreaga lume isi regandesc si isi adapteaza politicile fiscale la noua structura a economiei schimbata de pandemie, nici Romania nu va face exceptie. Autoritatile vor avea in acest an o oportunitate de a aduce schimbari in sistemul fiscal care pot sprijini in continuare redresarea economica. Astfel, va fi necesara o abordare holistica: in timp ce anumite reguli s-ar putea relaxa pentru a ajuta mediul de afaceri - similare cu cele adoptate la finalul anului trecut -, altele ar putea deveni mai stricte pentru a limita pierderile de venituri bugetare”, considera Daniel Anghel.

Sondajul a fost realizat in cadrul unui eveniment online referitor la modificarile recente ale legislatiei fiscale, la care au participat peste 300 de reprezentanti ai mediului de afaceri. Evenimentul a fost sustinut de echipa PwC Romania, formata din Daniel Anghel, Partener, Liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania, Andreea Mitirita, Partener, Ruxandra Tarlescu, Partener, Mihail Boian, Partener, D&B David si Baias, Florin Rizea, Senior Manager, Anca Macovei, Senior Manager, Bogdan Carpa-veche, Senior Manager.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o retea de firme prezenta in 155 de tari cu mai mult de 284.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL