loader
Raport PwC: Vanzarile de masini verzi din Europa au scazut in trimestrul al doilea, dupa cresterile record din 2021

Raport PwC: Vanzarile de masini verzi din Europa au scazut in trimestrul al doilea, dupa cresterile record din 2021

Scaderea vanzarilor reflecta problemele din ce in ce mai mari ale producatorilor cu lipsa componentelor auto si implicit cu intarzierile la livrari

Vanzarile de masini verzi (hibride, BEV/electrice si PHEV/ hibrid plug-in) din Europa* au scazut cu 4,4% in al doilea trimestru al acestui an, la 1,039 milioane vehicule, dupa cresterile spectaculoase inregistrate in 2021, de pana la 259%, reflectand in continuare problemele producatorilor cu lipsa componentelor, reiese dintr-o analiza realizata de Strategy&, departamentul de strategie globala din reteaua PwC.

Potrivit sursei citate, in primele doua trimestre din 2021 au fost inregistrate cresteri de 100% si, respectiv, 259%, dupa care avansul s-a temperat la 32% in trimestrul al treilea, 6% in trimestrul patru si 13% in primul trimestru din 2022.

Scaderea vanzarilor reflecta problemele din ce in ce mai mari ale producatorilor cu lipsa componentelor auto si implicit cu intarzierile la livrari. Piata din Romania, fiind inca mica, isi continua ascensiunea cu o rata de peste 100%, iar in iulie, vanzarile de masini electrificate le-au depasit pentru prima data pe cele diesel. Evolutia spectaculoasa din ultimul an si jumatate a vanzarilor de masini verzi reflecta in primul rand efectele stimulentelor acordate de guvern prin programul Rabla Plus. Stimulentele si reglementarile sunt motorul indeplinirii obiectivelor asumate de Romania pentru reducerea emisiilor de carbon prin PNRR si Green Deal, dar si pentru innoirea parcului auto, unul dintre cele mai vechi din Europa”, a declarat Daniel Anghel, Partener si Lider pentru industria Auto in cadrul PwC Romania.

In prima jumatate a anului, cota de piata a masinilor verzi in Europa a ajuns la 45,6%, din care mai mult de jumatate reprezinta hibride (24%).

Consumatorii se orienteaza in special spre masinile electrice

Vanzarile de masini BEV au fost singurele care si-au continuat cresterea in trimestrul al doilea la nivel european, inregistrand un avans de 8,1%, care insa nu a putut compensa scaderile inregistrate de hibride plug-in (-17,5%) si hibride (-4,8%). Declinul raportat de masinile hibride plug-in in Europa poate fi explicat in primul rand prin lipsa de disponibilitate a produselor, producatorii acordand prioritate productiei de BEV-uri.

De altfel, strategia producatorilor auto se reflecta in dublarea cotei de piata a BEV in ultimii doi ani, de la 7% la 13%. Topul vanzarilor de masini BEV in primul semestru in Europa este condus de modelul Fiat 500 electric, urmat de Tesla Model 3, Renault ZOE, Dacia Spring, Peugeot 208 EV, Tesla Model 3, Renault Twingo EV, Hyundai Kona Electric, Volkswagen si Opel Corsa-e.

”Vanzarile de masini verzi si, in special, cele full electric vor continua sa creasca la nivel european, pe fondul obiectivelor ambitioase privind reducerile emisiilor de CO2 si de eliminare treptata a motoarelor cu combustie interna in anumite state. Toate acestea incurajeaza producatorii de automobile sa-si orienteze strategia in aceasta directie, pentru anii urmatori fiind anuntate investitii masive in lansarea de noi modele, dar si in productia de baterii si noi tehnologii”, a mai spus Daniel Anghel.

La nivel global, China inregistreaza cele mai mari cresteri ale vanzarilor de masini electrice

La nivel global, vanzarile de masini verzi au crescut cu 29% in al doilea trimestru, fata de perioada echivalenta a anului trecut, in conditiile in care piata auto totala a scazut.

Cea mai mare parte din aceasta crestere este atribuita Chinei, unde vanzarile de masini hibride, BEV/electrice si PHEV/ hibrid plug-in au crescut cu 90,3%. Spre deosebire de Europa, in China, cresterea vanzarilor de PHEV a fost si mai rapida, de 144%, comparativ cu cea a BEV, de 87%.

Dupa ce a avut nevoie de ceva timp pentru a lua avant, piata BEV din SUA a continuat ascensiunea rapida din ultima vreme, cu 63% in al doilea trimestru din 2022. Cota de piata a BEV-urilor s-a triplat in decurs de 18 luni, de la 1,6% in 2020 la 4,8% la finele lunii iunie din acest an. Per total, piata masinilor verzi din SUA a crescut cu 20%.

*In cadrul raportului, strategy& analizeaza principalele zece piete auto europene, respectiv Germania, Franta, Italia, Spania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Olanda, Elvetia si Austria.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o retea de firme prezenta in 155 de tari cu mai mult de 327.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.

PwC se refera la reteaua de firme PwC si/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridica.

 

© 2022 PwC. Toate drepturile rezervate.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL