loader
Raport PwC: Implementarea tehnologiei blockchain poate aduce un plus de 1,76 trilioane dolari la PIB-ul global pana in 2030

Raport PwC: Implementarea tehnologiei blockchain poate aduce un plus de 1,76 trilioane dolari la PIB-ul global pana in 2030

Sectorial, cele mai mari beneficiare ale acestei tehnologii vor fi administratia publica, educatia si sanatatea, arata raportul

Tehnologia blockchain va fi adoptata la scara larga in intreaga economie globala pana in 2025 si are potentialul de a creste PIB-ul cu 1,76 trilioane dolari in urmatorul deceniu, potrivit raportului global PwC ”Time for trust: The trillion-dollar reason to rethink blockchain”.

Impactul pandemiei COVID-19 in intreaga societate a accelerat adoptarea unor tehnologii, care pana acum se regaseau doar in planurile pe termen lung ale organizatiilor, asa cum este blockchain. Mult timp blockchain a fost asociat cu criptomonedele, dar utilizarea sa este mult mai larga, de la modul in care companiile isi reconfigureaza operatiunile si lanturile de aprovizionare, la modul de securizare, partajare si utilizare a datelor in institutiile publice, pentru cresterea increderii, transparentei si eficientei”, a declarat Gabriel Voicila, Partener Tehnologie, PwC Romania.

Potentialul tehnologiei blockchain de a fi parte esentiala in strategiile viitoare ale organizatiilor reiese si din cel mai recent raport CEO Panel Survey, care arata ca aproape doua treimi dintre directorii executivi (61%) plaseaza digitalizarea operatiunilor si a principalelor procese de afaceri printre primele trei prioritati pe termen scurt si mediu.

Sectorial, cele mai mari beneficiare ale acestei tehnologii vor fi administratia publica, educatia si sanatatea, arata raportul. Vor exista insa beneficii semnificative si pentru serviciile de afaceri, comunicatii si mass-media, in timp ce retailerii, producatorii si constructiile vor putea utiliza blockchain pentru a atrage consumatorii si a raspunde cererii de provenienta si trasabilitate.

Tarile care vor avea cele mai mari beneficii nete sunt: China (440 miliarde dolari) si SUA (407 miliarde dolari). Urmatoarele in top sunt Germania, Japonia, Marea Britanie, India si Franta, cu beneficii de peste 50 miliarde dolari fiecare.

Raportul a identificat cinci domenii cheie de aplicare ale blockchain si evalueaza potentialul acestora de a genera valoare economica utilizand analize economice si cercetari din industrie:

● Urmarirea si trasabilitatea produselor si serviciilor care au ajuns prioritare pentru lanturile de aprovizionare ale multor companii in timpul pandemiei au cel mai mare potential economic (962 miliarde dolari).

● Serviciile financiare, inclusiv utilizarea criptomonedelor, sau platile transfrontaliere si transferurile de bani (433 miliarde dolari).

● Gestionarea identitatii (224 miliarde dolari), inclusiv carti de identitate, acreditari profesionale si certificari, pentru a ajuta la combaterea fraudei si a furtului de identitate.

● Aplicarea blockchain in contracte si solutionarea litigiilor (73 miliarde dolari) si implicarea clientilor (54 miliarde dolari), inclusiv utilizarea in programele de loialitate, arata ca exista potential pentru o gama mult mai larga de sectoare.

Raportul PwC ofera un scenariu al impactului pe care tehnologia blockchain l-ar putea avea asupra economiei globale pana in 2030 daca adoptarea si calitatea produselor si serviciilor se dezvolta asa cum este de asteptat. Puteti descarca raportul aici.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o retea de firme prezenta in 155 de tari cu mai mult de 284.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL