loader
Piata de M&A din Romania in primul trimestru: mai putine tranzactii, dar cu valoare mai mare

Piata de M&A din Romania in primul trimestru: mai putine tranzactii, dar cu valoare mai mare

Cele mai multe tranzactii au fost realizate de investitorii strategici, potrivit unei analize realizate de departamentul de M&A al PwC Romania

Piata fuziunilor si achizitiilor din Romania a scazut in primul trimestru al anului cu 26% in volum fata de aceeasi perioada din 2020, fiind anuntate 42 de tranzactii, fata de 53 in perioada echivalenta a anului trecut. In intervalul ianuarie - martie 2021 valoarea tranzactiilor realizate a depasit nivelul inregistrat in perioada echivalenta a anului trecut, cumuland peste 600 milioane euro.

Cele mai multe tranzactii au fost realizate de investitorii strategici, potrivit unei analize realizate de departamentul de M&A al PwC Romania. In perioada urmatoare este asteptata insa o crestere a apetitului si activitatii fondurilor de investitii.

Anul 2021 a debutat cu anuntarea unor tranzactii importante pe piata fuziunilor si achizitiilor din Romania, pe fondul cresterii optimismului investitorilor si adaptarii strategiei lor de investitii la noua realitate pandemica. Daca in termeni de volum piata inregistrat o scadere, valoarea totala a fost usor mai mare  comparativ cu primul trimestru al anului 2020, datorita cresterii cu 30% a valorii medii a tranzactiilor”, a declarat Dinu Bumbacea, Partener si Liderul departamentului de Consultanta pentru Afaceri, PwC Romania

Cele mai multe tranzactii incheiate in primele trei luni din 2021 au fost realizate de investitori strategici, un numar similar celui inregistrat in primul trimestru al anului trecut, in timp ce numarul operatiunilor realizate de investitorii financiari s-a redus la jumatate fata de perioada corespunzatoare a anului anterior.

Daca noua realitate sanitara si economica a determinat transformari in structura concurentiala a unor sectoare, cu tendinte de consolidare ce au dinamizat tranzactiile cu cumparatori strategici, apetitul fondurilor pentru achizitii a scazut in prima jumatate a anului trecut, cu o usoara imbunatatire pe finalul acestuia. Ne asteptam ca in 2021 fondurile de investitii sa revina cu mai mult avant, in acest moment fiind mai multe tranzactii in derulare, in care sunt implicati investitori financiari. Interesul fondurilor este crescut avand in vedere atat nivelul capitalurilor disponibile, cat si nevoia restructurarii portofoliilor pentru a capitaliza noile dezvoltari economice”, a declarat George Ureche, liderul departamentul de M&A al PwC Romania.

Sectoarele vedeta din primul trimestru

Cele mai efervescente sectoare din primul trimestru al anului 2021 au fost IT&C, imobiliare si serviciile private de sanatate, acolo unde evolutia pandemiei a avut un impact major, iar tendinta de consolidare a fost una accentuata. De asemenea, pe fondul noilor scheme de suport a energiei regenerabile in curs de implementare, sunt anuntate din ce in ce mai multe proiecte in acest sector, fapt ce atrage un interes in crestere din partea investitorilor.

In domeniul serviciilor private de sanatate, o tranzactie importanta a fost preluarea operatiunilor din Romania si din regiune a distribuitorului de medicamente Alliance Healthcare Businesses de catre AmerisourceBergen Corp, intr-o tranzactie in valoare de 5,5 miliarde de euro la nivel global, incluzand si operatiunile din Romania.

De asemenea, grupul MedLife si-a continuat strategia de extindere pe piata locala de servicii private de sanatate prin preluarea unui pachet majoritar de 60% din clinica Medica Sibiu.

Pe piata de IT&C au fost anuntate tranzactii importante, cum ar fi preluarea Ropeco de catre Romanian Business Consult, preluarea Tellence Technologies de catre Orion Innovation, sau preluarea Gemini Solutions de catre ThoughtWorks.

In sectorul energiei regenerabile, una dintre cele mai importante tranzactii a fost preluarea unui portofoliu de proiect de peste 1.000 MW de energie verde de catre Enel Green Power Romania de la dezvoltatorul de parcuri de productie din surse regenerabile, Monsson Group. Proiectele vor intra in etapa de constructie in urmatorii 3 ani si vor acoperi 500 MW in energie eoliana si 500 MW in energie solara.

Alte cateva tranzactii importante au fost anuntate si in sectorul de logistica si transport, cum ar fi achizitia de catre Fortress REIT a unui parc logistic in Chitila pentru o valoare de 30 de milioane de euro, respectiv achizitia de catre fondul de investitii Oresa Ventures a parcului logistic si industrial Solo Iasi de la Tester Group.

In domeniul bancar, in prima saptamana a anului a fost anuntata preluarea operatiunilor bancare ale Credit Agricole in Romania de catre Vista Bank.

Odata cu orientarea tot mai alerta a fluxurilor de capital catre pietele emergente, Romania prezinta o atractivitate tot mai mare pentru investitori avand in vedere dimensiunea oportunitatilor de investitii si profilul macroeconomic, cu o predictibilitate si stabilitate superioara celorlalte state din regiune. In plus, tendinta consolidarii strategice in anumite sectoare ca urmare a crizei sanitare este de asteptat sa continue sa dinamizeze numeroase tranzactii avand jucatori strategici in pozitia de vanzatori.

In 2020, piata fuziunilor si achizitiilor din Romania a scazut cu 6% fata de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arata raportul PwC M&A Outlook. Totusi, dat fiind contextul, valoarea pietei a ramas la un nivel inalt, de 4,9 miliarde euro, fata de 5,2 miliarde euro in 2019.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o retea de firme prezenta in 155 de tari cu mai mult de 284.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri.

Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.

PwC se refera la reteaua de firme PwC si/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridica.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL