In procedura de verificare a situatiei fiscale personale, etapa in care autoritatea fiscala stabileste veniturile impozabile ale contribuabilului supus controlului este extrem de importanta. Din acest considerent, consideram util ca metodele indirecte utilizate in acest scop sa fie explicate, astfel incat persoanele vizate de aceste verificari sa se poata pregati temeinic, cu documente justificative.
Sa luam exemplul unei persoane fizice in cazul careia au fost identificate anumite riscuri de neconformare la declararea veniturilor impozabile, in baza analizei de risc pe care autoritatea fiscala a derulat-o la un anumit moment dat. Intr-o prima instanta, organele fiscale au obligatia sa trimita contribuabilului o notificare de conformare pentru a ii oferi acestuia posibilitatea de a preveni materializarea respectivelor riscuri. Prin aceasta notificare, persoanei vizate i se acorda un termen de 30 de zile pentru a depune declaratiile fiscale lipsa sau pe cele rectificative sau pentru a prezenta explicatii cu privire la motivele pentru care considera ca nu datoreaza respectivele impozite, din varii ratiuni fiscale (spre exemplu, obtinerea unor venituri neimpozabile sau scutite etc.). In cazul in care riscurile fiscale nu au fost inlaturate, va incepe verificarea. Astfel, persoana in cauza are obligatia sa depuna o declaratie de patrimoniu si de venituri detaliata, in termen de 60 de zile de la primirea avizului de inspectie, insotita de documente justificative. In acest punct subliniem ca este esential ca declaratia sa fie bine pregatita, intrucat reprezinta fundatia pe care organele fiscale incep sa reconstituie situatia patrimoniala si fiscala a persoanei si, ulterior, de la caz la caz, stabilesc veniturile impozabile.
In etapa urmatoare, inspectorii examineaza documentele si informatiile referitoare la fluxul de fonduri cuprinse in declaratiile contribuabilului si evolutia valorii patrimoniului pe perioada verificata, concentrandu-se pe operatiunile care au condus la evidentierea riscului de neconformare.
Ulterior, echipa ANAF selecteaza una dintre metodele indirecte de stabilire a veniturilor prevazuta de legislatie, metoda care va fi utilizata in cadrul verificarii, solicita informatii si documente suplimentare de la contribuabil, daca este necesar, stabileste baza impozabila pe fiecare categorie de venit supusa impozitarii (din surse identificate si/sau din surse neidentificate) si, daca este cazul, impune sume suplimentare principale de plata, precum si obligatiile accesorii aferente acestora (dobanzi si penalitati). Este important de mentionat ca pe toata perioada desfasurarii controlului, persoana verificata are dreptul de a depune orice documente si informatii pe care le considera necesare pentru clarificarea situatiei sale fiscale. Prin urmare, chiar si dupa depunerea declaratiei de patrimoniu, contribuabilul poate aduce informatii suplimentare celor incluse in declaratia deja depusa.
Ce metode indirecte de verificare poate utiliza ANAF?
Una dintre cele mai importante etape ale verificarii este selectarea si aplicarea metodei indirecte de stabilire a veniturilor, motiv pentru care intelegerea acesteia este esentiala.
Legislatia fiscala prevede trei metode indirecte de stabilire a veniturilor, fiecare fiind aleasa in functie de particularitatile cazului analizat.
Prima si cea mai folosita este metoda sursei si utilizarii fondurilor si este aleasa atunci cand exista indicii ca persoana fizica verificata a avut cheltuieli mai mari decat veniturile. Astfel, analiza porneste cu evidentierea cheltuielilor din perioada verificata, a utilizarii diferitelor sume de bani (spre exemplu, finantarea societatilor detinute prin imprumut-actionar) si cu determinarea veniturilor din surse identificate (cum ar fi salarii, dividende sau alte incasari care, sub o forma sau alta, au facut obiectul raportarii catre o autoritate/institutie de stat - spre exemplu, primirea unor sume de bani cu titlu de mostenire, care va fi fost raportata fiscal de catre notarul public). In final, daca cheltuielile din perioada analizata sunt mai mari decat totalul veniturilor din surse identificate, rezulta asadar ca persoana fizica a dispus si de alte sume pentru a efectua respectivele cheltuieli, sume care, in absenta identificarii lor precise de catre contribuabil si de catre autoritati, se vor constitui cel mai probabil in venitul suplimentar considerat a fi provenit din surse neidentificate. Acest venit este cel care se impoziteaza cu 16% in prezent si cu 70% dupa 1 iulie 2024, conform noilor reglementari.
A doua metoda este cea a fluxurilor de trezorerie si este utilizata in cazul in care operatiunile derulate de persoana fizica verificata s-au desfasurat, in principal, prin conturi bancare si financiare, iar sumele incasate sunt semnificative. In cadrul acestei metode, este determinata valoarea intrarilor de fonduri in conturile bancare si financiare ale persoanei verificate, din care se scad sumele provenite din surse neimpozabile. Apoi se adauga cheltuielile efectuate cu numerar, mai putin cele provenite din surse neimpozabile. Suma astfel obtinuta constituie venitul impozabil, din care se scade cel declarat si astfel se obtine venitul suplimentar nedeclarat. Ulterior, ANAF stabileste cat din acest venit provine din surse neidentificate (si se impoziteaza cu 70% dupa 1 iulie 2024) si cat, din surse identificate (caz in care se aplica tratamentul fiscal corespunzator).
Persoanele care considera ca exista posibilitatea sa faca parte din aceasta categorie trebuie sa pastreze o evidenta clara a tranzactiilor efectuate din conturi, sa precizeze la fiecare tranzactie scopul platii, pentru a o identifica mai usor ulterior (chiar si la cele de mica valoare), dar si a platilor in numerar. In plus, este indicat sa isi urmareasca evolutia patrimoniului si sa arhiveze documentele justificative, in special atunci cand acesta creste pe baza unor venituri anterioare casatoriei si se transforma ulterior in bunuri comune. De asemenea, trebuie acordata o atentie sporita situatiilor in care se transfera fonduri intre membrii familiei pentru efectuarea anumitor cheltuieli comune semnificative sau rambursari de imprumuturi de la cunoscuti, imprumuturi care nu au fost documentate si care au fost poate acordate anterior in numerar, donatii primite din strainatate etc.
A treia metoda indirecta de stabilire a veniturilor este metoda patrimoniului net (toate bunurile pe care le detine persoana verificata minus datorii), utilizata atunci cand se constata cresteri semnificative pe parcursul perioadei analizate. Aceasta metoda poate fi folosita in situatiile in care personale fizice nu au cheltuieli personale sau iesiri de fonduri, ci doar acumulari, respectiv o crestere accelerata a patrimoniului (o posibila explicatie fiind cea a decontarii de catre o societate comerciala a tuturor cheltuielilor de trai).
Verificarea incepe cu stabilirea patrimoniului net al persoanei controlate la inceputul si sfarsitul perioadei analizate, ca diferenta intre valoarea totala a bunurilor, activelor si a altor titluri si detineri si totalitatea datoriilor. Apoi se determina cresterea patrimoniului net, la care se adauga cheltuielile personale si se scad veniturile neimpozabile, pentru a se stabili venitul impozabil. Din acesta se scade venitul incasat declarat si rezulta posibilul venit suplimentar nedeclarat, din surse identificate si/sau neidentificate, carora li se va aplica tratamentului fiscal prevazut de lege.
In concluzie, desi verificarea situatiei fiscale personale este o procedura complexa si, de cele mai multe ori, anevoioasa pentru contribuabili, persoanele fizice au la indemana o serie de parghii si bune practici pentru a se asigura ca trec prin actiunea de control cat mai rapid si potential fara sume suplimentare de plata. Spre exemplu, este dezirabil ca acestea sa isi tina o forma de „contabilitate personala”, macar in varianta ei cea mai simplista (chiar daca nu sunt obligate de lege), prin care sa urmareasca veniturile si cheltuielile, avand in vedere ca verificarea se poate extinde asupra veniturilor pe o perioada de pana la cinci ani. Totodata, o strategie clara si bine pusa la punct pe parcursul activitatii de control poate aduce beneficii majore, atat din perspectiva conformarii cat mai exacte la cerintele administratiei fiscale, cat si prin prisma cunoasterii si apararii drepturilor personale.
