loader
Aproape 2 ani de la implementarea trasabilitatii la tigarete. Ce urmeaza?

Aproape 2 ani de la implementarea trasabilitatii la tigarete. Ce urmeaza?

Autori: Ludmila Petrescu, Senior Manager PwC Romania, Alina Niculescu, Senior Associate

Dupa aproape doi de la implementarea sistemului de trasabilitate a produselor din tutun, conceput de Uniunea Europeana in vederea combaterii evaziunii fiscale, este de asteptat sa se intensifice controalele in acest domeniu, autoritatile avand ca punct de plecare informatiile introduse in sistem.

In toata aceasta perioada, operatorii economici de la producatori la distribuitori, transportatori si comerciantii en-detail, in fapt toti cei implicati in industria tutunului, au fost lasati sa se acomodeze cu noua structura de urmarire la nivel european a acestor produse.

Insa, acolo unde operatorii economici, din greseala sau nu, au omis sa inregistreze informatii cheie (ex: comenzi, facturi, plati, informatii privind transportul sau transportatorii, etc) sau pur si simplu informatiile inregistrate de operatorii economici ridica suspiciuni privind concordanta datelor furnizate de acestia cu cele detinute de autoritati, cu siguranta autoritatile vor actiona prin control. Consecintele unui control pot impacta major companiile din domeniu, intrucat se poate ajunge la suspendarea activitatii acestora sau chiar demararea unor actiuni penale.

Ce presupune acest sistem?

In prezent, sistemul este implementat pentru tigarete si tutunul de rulat in tigarete. Practic, toti jucatorii de pe piata implicati in lantul de aprovizionare a tigaretelor pe teritoriul Romaniei, incepand de la producator si pana la ultimul operator economic, inainte de primul punct de vanzare cu amanuntul, trebuie sa asigure trasabilitatea acestor produse in sistemul european de urmarire.

Incepand cu anul 2024, toate celelalte produse de tutun (ex: trabucurile, produsele de tutun care nu ard, etc) vor intra de asemenea sub incidenta acestui sistem si vor circula de la producator pana la ultimul comerciant en-detail sub atenta supraveghere a autoritatilor nationale, dar si a Uniunii Europene.

Ce e de facut in continuare?

Operatorii economici ar trebui sa acorde un interes deosebit modului in care au implementat si implementeaza sistemul de trasabilitate a tigaretelor si a tutunului de rulat in tigarete, mai ales in ceea ce priveste acuratetea si corectitudinea informatiilor introduse in baza de date la care autoritatile au acces, tinand cont de faptul ca nicio informatie introdusa in sistem nu mai poate fi modificata sau completata ulterior.

A dus acest sistem la scaderea evaziunii fiscale in domeniu? 

Raspunsul il vom afla in curand. Asta intrucat anul acesta UE a solicitat statelor membre, inclusiv Romaniei, sa demareze si sa accentueze controalele vamale, sa puna accent pe combaterea evaziunii si asteapta rezultate. Romania a luat act de solicitarea UE si primul pas a fost acela de a schimba legislatia in domeniul supravegherii si controlului astfel incat controalele vamale se vor desfasura cu mai mare usurinta pentru autoritati si cu mai putina birocratie interna a acestora.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL