• Noul raport Cisco – bazat pe milioane de date agregate si anonime de la clienti – ofera informatii despre preferintele oamenilor, obiceiurile si modurile de utilizare a tehnologiei in era sistemului de lucru hibrid
• Crestere de peste 200% a utilizarii AI, cu scopul de a imbunatati interactiunea din cadrul intalnirilor
• Intalnirile care se desfasoara in miscare, de pe dispozitive mobile, au crescut cu 300% in timpul pandemiei
• Securitatea ramane esentiala: angajatii care lucreaza in sistem hibrid au fost vizati zilnic, de peste 100 de milioane de amenintari prin e-mail, numai in luna septembrie 2021
Cisco (NASDAQ: CSCO) a publicat primul sau raport dedicat modului de lucru hibrid, Hybrid Work Index (HWI), care se bazeaza pe milioane de date agregate si anonime de la clienti. Raportul, care va fi actualizat trimestrial, analizeaza modul in care obiceiurile oamenilor si interactiunile cu tehnologia au schimbat modul in care lucram, la un an si jumatate de la debutul pandemiei COVID-19. Rezultatele arata ca angajatii care lucreaza in sistem hibrid se asteapta la o mai mare flexibilitate, accesibilitate si securitate, in timp ce companiile fac eforturi sa raspunda acestor cerinte sporite in materie de tehnologie.
„Ne aflam, intr-adevar, intr-un moment unic, avand posibilitatea de a redefini modul in care lucram”, a declarat Chuck Robbins, presedinte si CEO Cisco. „Angajatii din intreaga lume isi doresc un loc de munca care sa le ofere conditiile de a performa si este responsabilitatea noastra, ca lideri de business, sa invatam cum ii putem sprijini cel mai bine, indiferent de locul in care lucreaza.”
Cisco a colectat informatii de la o gama larga de instrumente care permit un mod de lucru hibrid – retele, terminale si aplicatii – de la milioane de clienti la nivel global. Aceste date anonime si agregate, combinate cu sondajele facute intern de clienti, ofera informatii unice, care au fost cuprinse in raportul HWI. In urma raportului HWI, s-au conturat mai multe teme care ii pot ajuta pe liderii de business sa descopere cea mai potrivita abordare pentru ca sistemul de lucru hibrid sa aiba succes pe termen lung:
Constatari cheie pentru departamentele HR:
• Oamenii au nevoie de optiuni, iar un sistem de lucru hibrid poate ajuta la imbunatatirea loialitatiii angajatilor: 64% dintre angajati declara ca optiunea de a lucra de la distanta influenteaza in mod direct decizia de a ramane la un anumit loc de munca sau de a-l parasi, astfel ca organizatiile vor trebui sa ofere din ce in ce mai multe aranjamente flexibile de lucru. Cu toate acestea, exista si incertitudini, punandu-se intrebarea daca angajatorii isi vor da seama de potentialul sistemului de lucru hibrid: doar 47% dintre angajati cred ca organizatia le va permite lucrul de oriunde, mai putin de la birou, in urmatoarele 6-12 luni.
• Flexibilitatea si confortul personal sunt factori cheie in sistemul de lucru hibrid.
• Modul de lucru hibrid determina o crestere a numarului de intalniri mobile: inainte de pandemie, oamenii foloseau dispozitivele mobile in 9% din timp pentru a se conecta la intalniri. In prezent, acest procent s-a triplat, ajungand la 27%.
• Numarul de intalniri a crescut, dar nu toata lumea „participa” la fel: peste 61 de milioane de intalniri au loc la nivel global, in fiecare luna, prin intermediul Cisco Webex. Doar 48% dintre participanti vorbesc, in medie, in timpul intalnirilor. In 98% dintre intalniri, cel putin o persoana participa de la distanta. Angajatii care lucreaza de la distanta trebuie sa se simta inclusi si sa beneficieze de aceleasi conditii ca ceilalti angajati care lucreaza de la birou.
• Un sistem de lucru hibrid inseamna si un acces mai mare la talente: 82% dintre respondenti spun ca accesul in mod egal la locuri de munca, educatie si servicii medicale este esential pentru redresarea in urma pandemiei de COVID-19. O conectivitate mai mare va permite oamenilor sa lucreze pentru orice companie din lume, iar companiilor sa recruteze cele mai bune talente, indiferent de locatie.
• Modul de lucru al viitorului se va baza pe inteligenta artificiala: conform studiului, s-a observat o crestere de peste 200% a utilizarii AI din iulie pana in septembrie 2021, deoarece oamenii doresc sa imbunatateasca interactiunea din cadrul intalnirilor. Vorbim de functionalitati precum reducerea zgomotului de fundal, traducerea si transcrierea automata, sondaje si recunoasterea gesturilor.
Constatari cheie pentru departamentele IT:
• In prezent, retelele de acasa sunt una dintre cele mai critice parti ale retelei de companie: de la inceputul pandemiei, a fost inregistrata o crestere de 2 ori mai rapida a dispozitivelor pentru telemunca, in comparatie cu routerele pentru IMM-uri.
• Numarul din ce in ce mai mare de amenintari accentueaza importanta securitatii orientate catre utilizatori: in timpul pandemiei, tentativele de acces neautorizat de la distanta au crescut de 2,4 ori. In septembrie 2021, angajatii care lucreaza in sistem hibrid au fost vizati de peste 100 de milioane de amenintari prin e-mail, zilnic. Acest lucru evidentiaza importanta infrastructurilor de securitate care faciliteaza munca angajatilor si tine la distanta criminalii cibernetici.
• Organizatiile considera ca aplicatiile de colaborare sunt critice pentru succesul sistemului de lucru hibrid: in prezent, aplicatiile de colaborare sunt cel mai monitorizat tip de aplicatie la nivel global. Aplicatiile de colaborare le-au depasit pe cele de monitorizare a accesului si aplicatiile de productivitate, care au fost monitorizate mai intens la inceputul pandemiei, odata cu tranzitia la lucrul de acasa.
• Retelele furnizorilor cloud sunt mai stabile decat cele ale furnizorilor de servicii de internet (ISP): Din ianuarie 2020 pana in august 2021, retelele furnizorilor cloud au reprezentat doar 5% din volumul incidentelor cauzate de intreruperi neprevazute. Restul de 95% a fost reprezentat de retelele ISP.
• Munca de la birou revine: numarul dispozitivelor care se conecteaza la retelele Wi-Fi de la birou a crescut cu 61% comparativ cu acum sase luni. Cresterea este impulsionata de invatamantul superior, serviciile profesionale si industria ospitalitatii.
Studiul Hybrid Work Index de la Cisco este singurul raport de acest gen care identifica si analizeaza tendintele globale legate de modul in care lucram. Concluziile raportului sunt alcatuite pe baza a milioane de date agregate si anonime de la clienti, din platformele de colaborare Cisco (Webex), din zona de retelistica (Meraki), securitate (Talos, Duo, Umbrella) si vizibilitate la nivelul internetului (ThousandEyes). Au fost intervievati peste 39.000 de respondenti din 34 de tari, inclusiv CIO, factori de decizie IT si angajati. De asemenea, au fost incluse si date obtinute de la angajatii Cisco.
Raportul complet Cisco Hybrid Work Index poate fi consultat aici, iar la acest link organizatiile isi pot evalua gradul de pregatire pentru sistemul de lucru hibrid.
Despre Cisco
Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial in tehnologie care face ca Internetul sa functioneze din 1984. Oamenii, produsele si partenerii nostri ajuta la conectarea sigura si la identificarea oportunitatilor digitale viitoare astazi. Pentru mai multe noutati accesati newsroom.cisco.com si blogul Cisco Romania.
Cisco si sigla Cisco sunt marci comerciale sau inregistrate ale Cisco si/sau ale companiilor afiliate din SUA si alte tari. Puteti gasi o lista a marcilor inregistrate Cisco la adresa www.cisco.com/go/trademarks. Marcile inregistrate ale tertilor sunt detinute de proprietarii respectivi. Folosirea cuvantului partener nu presupune o relatie de parteneriat intre Cisco si orice alta companie.