loader
Studiu Deloitte: companiile multinationale estimeaza o crestere a poverii fiscale

Studiu Deloitte: companiile multinationale estimeaza o crestere a poverii fiscale

Acest lucru apare ca urmare a implementarii reformei OCDE, a directivelor europene pe fiscalitate si a deficitelor guvernamentale ridicate din perioada pandemiei

Aproape jumatate dintre companiile multinationale din intreaga lume (47%) se asteapta la o crestere semnificativa a ratei globale efective de impozitare a grupului din care fac parte, ca urmare a implementarii celor doi piloni ai reformei fiscale coordonate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in timp ce o proportie similara (50%) estimeaza o majorare a taxelor, din cauza datoriilor guvernamentale ridicate acumulate in timpul pandemiei de COVID-19, in jurisdictiile in care au stabilita rezidenta fiscala, potrivit Deloitte 2022 Global Tax Survey: Beyond BEPS (Base Erosion and Profit Shifting). In plus, 90% dintre companiile participante anticipeaza o posibila crestere a numarului de litigii fiscale din cauza deficitelor guvernamentale tot mai mari inregistrate in ultimii ani.

Referitor la reglementarile propuse de OCDE, 59% dintre companii estimeaza ca acestea vor fi implementate intr-un numar semnificativ de tari pana in 2024. In aceste conditii, 55% sustin ca au datele financiare si contabile structurate corespunzator pentru a se conforma la prevederile pilonului II (impozitul minim pe profit la nivel global). Insa, in cazul pilonului I, care presupune distribuirea mai echitabila a drepturilor de impozitare a profiturilor companiilor multinationale intre tarile din care se obtin, doar 25% se asteapta ca Senatul Statelor Unite ale Americii sa aprobe implementarea legislatiei necesare in acest scop pana in 2023.

Pe de alta parte, 80% dintre reprezentantii companiilor multinationale estimeaza ca directivele europene in domeniul taxarii (DAC6, ATAD3, Country by Country Reporting etc.) nu vor genera o simplificare a obligatiilor de raportare la nivelul Uniunii Europene, in principal din cauza numarului tot mai mare de reguli, cerinte si termene de raportare impuse prin intermediul acestora (60% dintre participantii la studiu).

Aplicarea reglementarilor fiscale convenite sub coordonarea OCDE este inca incerta, din cauza lipsei unei decizii din partea Statelor Unite cu privire la pilonul I, care vizeaza, in principal, taxarea marilor giganti din tehnologie. Un eventual blocaj pe acest pilon ar putea compromite intregul acord, semnat in 2021, si ar putea readuce in discutie aplicarea taxei digitale individual de catre statele semnatare. Pe de alta parte, la nivel european, legislatia fiscala devine tot mai complexa, iar cerintele de raportare implica seturi de date din ce in ce mai voluminoase, astfel ca marile companii sunt nevoite sa investeasca semnificativ in solutii de conformare bazate pe tehnologie. Toate aceste schimbari vizeaza cresterea transparentei fiscale la nivel de jurisdictie, dar si in tranzactiile transfrontaliere. Multinationalele ce activeaza in Romania sunt supuse prevederilor legislatiei europene, dar trebuie sa ia in calcul si recomandarile OCDE, care pot fi preluate in legislatia nationala, dat fiind ca tara noastra se afla in proces de aderare la aceasta organizatie si este si semnatara a acordului privind reforma fiscala internationala”, a declarat Dan Badin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania.

Conform studiului, aproape 40% dintre companiile participante sustin ca, in ultimul an, autoritatile fiscale din statul in care este inregistrat grupul din care fac parte au devenit mult mai riguroase in cadrul controalelor fiscale, iar jumatate (48%) au inregistrat cazuri de dubla impozitare, la nivel de grup, ca urmare a schimbarilor legislative unilaterale, neconforme cu abordarea coordonata la nivel international.

Deloitte realizeaza Global BEPS Survey anual, incepand din 2014, in randul reprezentantilor departamentelor de taxe si al directorilor financiari, pentru a analiza impactul implementarii reformei fiscale internationale asupra companiilor din intreaga lume. Ajuns la a noua editie, studiul din acest an cuprinde opiniile exprimate de peste 160 de reprezentanti ai companiilor din 21 de tari.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesionisti la nivel mondial.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL