Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Sondaj eJobs: 1 din 2 angajati crede ca o singura sursa de venit nu mai este suficienta pentru un trai decent | DoingBusiness.ro
loader
Sondaj eJobs: 1 din 2 angajati crede ca o singura sursa de venit nu mai este suficienta pentru un trai decent

Sondaj eJobs: 1 din 2 angajati crede ca o singura sursa de venit nu mai este suficienta pentru un trai decent

42,5% dintre respondenti sunt de parere ca, in 2026, o singura sursa de venit nu mai este suficienta pentru a-si asigura un trai decent iar 48,1% adauga, insa, o nuanta: poate fi suficient, dar doar daca veniturile sunt mai mari de 7.000 de lei net / luna

● 75% dintre angajati simt o presiune financiara crescuta din cauza valului de scumpiri din ultima perioada

● 35% dintre respondenti sunt dispusi sa-si gaseasca o activitate suplimentara pentru un venit in plus

● 27% prefera o activitate stabila si un venit fix, in timp ce 52% prefera o combinatie intre o activitate fixa si una suplimentara

Trei sferturi dintre participantii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro au declarat ca simt o presiune financiara din ce in ce mai mare pe fondul valului de scumpiri din ultima perioada. Mai mult decat atat, aproape jumatate dintre ei se simt coplesiti si abia reusesc sa isi acopere cheltuielile de baza. 19,3% se descurca, dar au fost nevoiti sa renunte la micile placeri sau la obiceiul de a pune bani deoparte, pentru economii, la final de luna, in timp de doar 5,3% sustin ca au o situatie stabila si nu simt o diferenta majora fata de perioadele anterioare majorarilor de preturi.

De altfel, 42,5% dintre respondenti sunt de parere ca, in 2026, o singura sursa de venit nu mai este suficienta pentru a-si asigura un trai decent. Lor li se alatura alti 48,1% care adauga, insa, o nuanta: poate fi suficient, dar doar daca veniturile sunt mai mari de 7.000 de lei net / luna. Nu mai mult de 1,2% cred ca o singura sursa de venit este suficienta, iar 8,2% sustin ca se pot descurca doar cu un salariu daca sunt foarte chibzuiti.

In acest sens, aproape 35% dintre respondenti nu doar ca sunt dispusi sa isi gaseasca o activitate suplimentara care sa le aduca un venit in plus, ci sunt chiar interesati si cauta activ oferte, pentru alti 18,9% acest demers fiind o prioritate maxima in momentul de fata. 29,5% s-ar gandi serios la acest lucru daca ar gasi ceva care sa le placa, iar alti 5% deja au o activitate suplimentara fata de locul de munca principal. Cei mai multi ar alege, in completarea jobului actual, o activitate flexibila,  care sa permita alegerea programului si a nivelului de incarcare, de tipul livrarii rapide de mancare sau ridesharing-ului”, detaliaza Bogdan Badea. Principalele motive pentru care ar alege astfel de activitati  sunt legate de programul flexibil, faptul ca pot combina jobul cu alte activitati personale sau obligatii pe care le au ori ca isi pot suplimenta veniturile in functie de nevoi.

Venitul fix nu pare a mai fi solutia pentru traiul de zi cu zi, doar 27% prefera o activitate stabila si cu un venit fix. In acelasi timp, 52% isi dau seama ca o singura activitate si un singur loc de munca nu mai sunt suficiente si prefera o combinatie intre un job cu venit fix si o activitate flexibila care sa permita alegerea programului si a nivelului de incarcare a acestuia. Aceeasi proportie se pastreaza indiferent de categoria de varsta din care fac parte sau de nivelul de studii, ceea ce inseamna ca nevoia de inca o sursa de venit este reala si trebuie adresata.

Suma de care ar avea nevoie pentru a-si suplimenta venitul lunar astfel incat sa dispara presiunea financiara si sa simta ca se „descurca” ar fi cuprinsa, pentru jumatate dintre participantii la sondaj, intre 2.000 si 3.000 de lei pe luna, adaugata la venitul pe care il au deja. 28% ar avea nevoie de un venit suplimentar cuprins intre 1.000 si 1.500 de lei pe luna, iar pentru 16% ar fi obligatorie o dublare a veniturilor actuale. 7% spun ca un minimum de 500 – 800 de lei pe luna ar fi suficient pentru a tine pasul cu cresterile preturilor.

Intrebati cat de pregatiti ar fi in fata unei eventuale cheltuieli majore si neprevazute care ar putea aparea intr-un orizont imediat de timp, numai 6,7% spun ca au un fond de siguranta solid pe care s-ar putea baza intr-o astfel de situatie. 34% mentioneaza ca au economii, dar insuficient de consistente, motiv pentru care s-ar epuiza rapid, in timp ce mai mult de jumatate se declara complet descoperiti din acest punct de vedere: 26% ar fi nevoiti sa se imprumute, iar 33,3% nu au niciun fond de urgenta si nu ar sti la ce solutie sa recurga.

Ne aflam dupa un an in care, in cea mai mare parte, am vazut majorari de salarii sub nivelul inflatiei, iar in unele cazuri companiile chiar au inghetat salariile, ceea ce inseamna ca puterea reala de cumparare a scazut, iar povara financiara resimtita a crescut. Ecoul se simte deja pe piata muncii – de la inceputul anului, a crescut si numarul de joburi part time postate de angajatori, cu aproximativ 15% versus perioada ianuarie – martie 2025, dar si numarul de aplicari pentru aceste pozitii (cu 5%). Acesta este un semn ca sunt mai multi cei care se uita spre joburile cu jumatate de norma ca la o varianta de a-si suplimenta veniturile”, explica Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare online din Romania.

Sondajul a fost realizat in luna februarie, pe un esantion de 3.156 de respondenti - candidati si angajati de pe piata muncii.

                                                                                                                    ***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de incredere platforma de locuri de munca din Romania, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunturi cu salarii afisate, joburi din toate domeniile si industriile, locuri de munca remote si in strainatate. In plus, gasesti o multime de articole si sfaturi de cariera, dar si un calculator salarial prin care poti vedea daca esti platit corect. Pentru recrutori si angajatori, eJobs ofera acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri, precum si o multime de solutii de recrutare eficiente. Pe langa anunturi de angajare si cautarea in baza de data, prin eJobs poti avea acces in plus la campanii de recrutare digitalizata sau chiar la solutii super personalizate prin agentia de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorita eJobs, expertii in resurse umane au acces la We Are HR, platforma de continut dedicata specialistilor in HR si managerilor.

Autori

foto
EJOBS GROUP SRL
   Update cookies preferences