loader

Pulsul pietei de furnizori auto: benchmarking financiar pentru 100 de furnizori globali de componente auto

Furnizorii auto se concentreaza la maximum pe consolidarea investitiilor pentru a putea capta cresterea rezultata din revenirea volumelor de productie si a redresarii usoare a industriei auto la nivel global

Anterior, in 2009 si 2010, furnizorii de componente auto isi redusesera cheltuielile de capital, ca raspuns la scaderea volumului de productie in intreaga industrie pe durata crizei.

 

Pe parcursul anului trecut, furnizorii de pe pietele din Asia au facut investitii masive, cu mult peste media din industrie, pentru a tine pasul cu progresele tehnologice rapide si cu cresterea volumelor de productie din pietele locale.

 

Companiile mai mici, cu venituri de sub 1 miliard de USD, fac, de asemenea, investitii pentru a-si sustine principalele prioritati legate de competitivitate, cum ar fi extinderea portofoliului de produse si a ariei geografice in care sunt prezenti, intr-un efort de a-si accelera cresterea si de a raspunde bazei lor de clienti de la nivel global.

 

Centrul global pentru industria auto din cadrulEY a realizat o analiza a 100 de furnizori globali de componente auto listati la bursa cu scopul de a le evalua performanta si starea de sanatate financiara.

 

Profitabilitatea segmentului de furnizori de componente auto, masurata conform indicelui EBITDA, a inregistrat o scadere moderata incepand cu 2010, ca urmare a cresterii costurilor fixe datorate relansarii volumelor de productie, precum si numeroaselor lansari de programe.

 

Marjele EBITDA si-au revenit de la scaderea din perioada de recesiune globala (2008-2009) in 2010, furnizorii beneficiind de marje variabile rezultate in urma cresterii volumului de productie si de costuri fixe considerabil mai mici decat inainte de recesiune.

 

Desi majoritatea furnizorilor isi tin gradul de indatorare sub control, o parte dintre furnizorii mai mici incep sa observe o crestere a multiplicatorilor care masoara indatorarea, ca urmare a cresterii cheltuielilor de capital si a nevoilor legate de capitalul circulant.

 

Cresterea gradului de indatorare (datoriile totale / EBITDA) care a generat scaderea profitabilitatii in perioada de recesiune, din anii 2008 si 2009, a fost rapid inversata in 2010 odata cu cresterea profitului pe fondul revenirii rapide a volumelor de productie.

 

In ultimii trei ani, gradul de indatorare s-a mentinut relativ constant, in pofida cresterii  generale a nivelului EBITDA, furnizorii profitand de ratele scazute ale dobanzilor si de imbunatatirea accesului la capital pentru recapitalizarea bilanturilor si mentinerea unei structuri eficiente a capitalului.

 

Despre analiza

Datele luate in considerare in analiza au la baza regiunea geografica si marimea companiei. Analiza completa include peste 35 de indici financiari analizati pe durata ultimilor cinci ani.

 

Regiunile incluse in analiza (in functie de locatia sediului central):

•       America de Nord: 30 de furnizori cu venituri variind de la 294 de milioane de USD la 41,8 miliarde de USD

•       Europa: 30 de furnizori cu venituri variind de la 110 milioane de USD la 43 de miliarde de USD

•       Asia: 30 de furnizori cu venituri variind de la 176 milioane de USD la 36,9 miliarde de USD

•       Furnizori din alte regiuni din lume: 10 furnizori cu venituri variind de la 100 milioane de USD la 1,3 miliarde de USD

 

Marimea companiei (in functie de veniturile inregistrate in ultimele 12 luni, asa cum au fost acestea raportate in martie 2013):

•       Mai mici de 5 miliarde de USD: 25 de furnizori

•       De la 1 miliard de dolari la 5 miliarde de USD: 29 de furnizori

•       De la 350 de milioane de dolari la 1 miliard de USD: 30 de furnizori

•       De la 100 milioane de dolari la 350 de milioane de USD: 16 furnizori

 

Toatedatele folosite in analiza au fost obtinute direct de la S&P Capital IQ.

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL