Stabilit in Romania si antreprenor de peste trei decenii, Stefano Albarosa vorbeste despre traseul care l-a purtat de la Iveco la construirea unui grup de familie, despre crizele care i-au schimbat felul de a face afaceri si despre oportunitatile pe care le vede in continuare aici. Interviul dezvaluie un om animat de curiozitate, independenta si pofta de miscare: pilot, pasionat de automobile clasice, motociclete si navigatie. Dincolo de cifre si proiecte, Albarosa pune in centrul unei vieti bine traite familia. In acest nou interviu Business & Drive by Continental Anvelope Romania masina a jucat din nou un rol important. De aceasta data am avut un MG Cyberster pus la dispozitie de MG Romania.
Toader Ilie: Cum te simti in prezent: italianul Stefano, sau romanul Stefano? Mai exista o granita intre cele doua personalitati?
Stefano Albarosa: Nu prea, dar cred ca nu a existat niciodata, pentru ca mentalitatea Romaniei si mentalitatea Italiei nu sunt mult diferite. Eu vin din sudul Italiei, iar acolo cred ca se vede si mai bine asta. Ca mentalitate, noi, cei din sud, avem mai putine in comun cu nemtii decat cu romanii, adica avem acelasi set de valori: o societate centrata pe familie si tinem foarte mult la prieteni. Nu cred ca exista o problema de adaptare pentru un italian care vine in Romania sau un roman care se duce in Italia. Eu cunosc foarte multi italieni care au venit in Romania pentru a incepe sa faca afaceri si au ramas. Ramai aici, pentru ca te simti bine. Din 2013, chiar m-am mutat in Romania, adica resedinta mea primara este in Romania.
Toader Ilie: Fondul tau de pregatire include educatie financiara, operationala si tehnologie. Pare ca te-ai potrivit bine din start cu ceea ce faci acum. Ti-ai ales domeniul asta din scoala? Stiai ce urmeaza?
Stefano Albarosa: Eu am facut studii de administratie si finante, urmate de un master in finante internationale. Planul meu de viata a fost sa lucrez intr-o banca, dar cand a venit momentul sa imi incep cariera, am luat in considerare oportunitatile pe care le ofereau noile frontiere economice ale Europei – vorbim aici de anii 1989–1990. Erau foarte incitante toate discutiile despre Europa de Est. Pentru ca pentru noi, ca tineri occidentali de atunci, era ceva total necunoscut. Din perspectiva noastra, istoria acestui spatiu se oprea undeva la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Pe atunci, daca intrebai – sa zicem – zece europeni unde sunt Budapesta si Bucurestiul, nici nu stiau sa le arate pe o harta. Intre facultate si master, am facut un stagiu, lucrand timp de sase luni pentru Iveco. Cand am terminat masterul, am fost invitat sa lucrez pentru Iveco si am acceptat varianta de a fi trimis in Europa de Est. Am stat cinci ani in Ungaria si, din cei cinci ani, ultimii doi au implicat o zona extinsa spre Romania si Bulgaria. Sarcina mea era sa identificam potentiali parteneri care doreau sa devina dealeri Iveco si sa ii sustinem de-a lungul primilor pasi. Capatand experienta, a aparut tentatia de a-mi dezvolta activitatea dincolo de statutul de angajat Iveco, devenind antreprenor. In principiu, visul meu din tinerete a fost sa devin pilot. De fapt, sunt pilot, am licenta de pilot, dar nu de avioane de vanatoare – cum ma gandeam…
Toader Ilie: Esti pilot al propriului avion?
Stefano Albarosa: Da, da. Mixul acesta este foarte placut, deoarece aduce la un loc pasiunea mea pentru zbor cu activitatea zilnica. Avem in Romania noua filiale, iar cu avionul meu pot sa aterizez si pe aerodromuri cu iarba. Am un avion mic, insa cu care ma pot duce repede la sediile noastre din teritoriu pentru a intalni clienti sau pentru a tine sedinte. Intr-o zi, de exemplu, am luat micul dejun acasa, am zburat la Cluj, apoi de la Cluj la Odorheiu Secuiesc si de la Odorheiu Secuiesc, la Brasov. Am avut intalniri in toate aceste trei orase si, inainte de cina, am fost acasa. Mai eficient de atat, nu se poate.
Toader Ilie: Cariera ta cu profil auto a inceput la Iveco, facand afaceri cu companii foarte mari. Cand ai decis sa mergi catre antreprenoriat, sa te separi de contextul corporativ?
Stefano Albarosa: A fost in 1995, dupa cinci ani in care am fost angajat la Iveco. In ultimul an am fost responsabil pentru trei piete: Ungaria, Romania si Bulgaria. Dinamica lor mi-a conturat viziunea si am vazut oportunitatea. Am vazut ca in aceste tari, in pofida unui capital initial foarte limitat, totusi poti sa-ti permiti sa te extinzi si sa obtii o dezvoltare puternica. De felul meu, sunt o persoana ambitioasa. Imi place foarte mult sa creez dupa viziuni proprii. Lucrand in multinationale, poti sa contezi pe avantajele puterii semnificative, dar sunt si foarte multe limitari structurale. De exemplu, la un moment dat, ai putea ajunge sa convingi un client sa mearga pe ideea ta, dar ti-ar fi mai greu sa convingi propriul management sa se implice in directia respectiva.
Timpul mi-a demonstrat ca a fost o alegere potrivita. Practic, activez ca antreprenor din 1995, impreuna cu familia mea – nu sunt singur, ii am alaturi si pe fratii mei. Domeniul mi-a adus satisfactii mari, am obtinut multe reusite ca niste momente de glorie.
Insa am avut si momente foarte dificile, in special dupa criza financiara din 2008. Categoric, in intervalul 2008-2012 nu am avut cei mai frumosi ani din viata mea profesionala.
Eu cred in ceea ce ne spuneau bunicii, odinioara, despre inceputuri – sa nu te intinzi prea mult, sa faci o crestere sustenabila, sa ramai tot timpul intr-un fel de armonie cu zona in care te desfasori, iar asta va reduce impactul momentelor mai grele. De fapt, toate acestea sunt adevarate, ajungi sa le intelegi cand te confrunti cu realitatea.
Toader Ilie: Cum vezi tu acum, la aproape 30 de ani de cand faci afaceri aici, drumul deja parcurs? Cum vezi Romania de acum, fata de Romania de atunci?
Stefano Albarosa: Bine, tara e mult mai dezvoltata in zilele noastre, desigur. Intre timp, s-a dezvoltat un mediu care intelege afacerile mult mai bine. Pentru cine a inceput in acele vremuri, o privire in urma va pune in evidenta doua elemente de referinta. Primul: era clar ca aproape toate firmele care aveau o baza materiala foarte buna erau firme de stat. Cel de-al doilea: in pofida potentialului si a resurselor, exista o lipsa de experienta si de strategie. In paralel, incepusera sa apara oameni intreprinzatori, foarte dinamici si foarte capabili, dar fara nicio garantie financiara si fara experienta.
Te confruntai cam peste tot cu acest break-even, intre efortul depus cu incredere in viitor si necesitatea de a-ti asuma niste riscuri importante pe fondul lipsei de repere si orientare in terenul afacerilor. Altfel, cumva in mod paradoxal, randamentul era mult mai bun, surprinzator de bun, dupa ce lucrurile se puneau in miscare – zic atunci, fata de astazi. Ceea ce a contat intotdeauna foarte mult a fost comunicarea bine facuta, cu atentie la punctele sensibile. Poate ca aici conteaza si similaritatile culturale dintre Italia si Romania, care s-au intalnit in cazul meu.
Eu mai gasesc satisfactie si in faptul ca am reusit sa aducem in Romania foarte multi investitori care sa faca lucrurile mai dinamice. Nu vorbesc aici numai de sectorul automotive, vorbesc si de energie regenerabila sau de imobiliare.
Am adus fonduri de investitii care au intrat in Romania cu implicarea noastra. Astazi CTP este cel mai mare investitor din imobiliare si din domeniul logisticii. Ei au facut prima tranzactie in Romania prin noi. Da, am stiut sa atragem in Romania fonduri destul de mari pentru investitii. La un moment dat, intre 1996 si 2006, am dezvoltat o activitate de leasing care atunci ajunsese la 400 de milioane de euro, pana cand a fost preluata de Iveco.
Activitatile noastre in domeniul imobiliarelor au ajuns la volume de ordinul a aproape 300 de milioane de euro. In continuare, suntem activi in domeniul acesta, tot prin parteneri internationali, pentru ca au avut incredere in noi. Prin noi, au capatat incredere in Romania si au investit aici in proiecte regenerabile – acestea avand o perspectiva reala.
Toader Ilie: Pentru ca spuneai ca faci acest business si impreuna cu familia, este cineva de acasa interesat sa urmeze traseul pe care l-ai inceput sau toti se orienteaza catre alte lucruri, care n-au legatura cu business-ul tau?
Stefano Albarosa: In familia mea suntem trei frati. Am fost intotdeauna foarte, foarte uniti si, inainte de anul 2000, niciunul dintre noi nu a fost antreprenor. Toti ne-am adunat aici pe cai diferite. Fratele meu mic a lucrat 10 ani intr-o banca, in America, la J.P. Morgan. Fratele meu mare a fost ofiter in armata, eu am abordat traseul asta, cu Iveco si camioane in Europa de Est. La un moment dat, in 2002, am hotarat sa lucram impreuna si atunci am creat un holding. Fiecare din noi se ocupa cu o activitate diferita.
Oricum, chiar daca fiecare se ocupa de ceva diferit, activitatea este integrata in acest holding de familie. Cand am facut miscarea aceasta, am facut-o gandindu-ne ca e ceva care sa conteze pentru noi ca familie – sa nu fim despartiti, chiar daca nu suntem toti la fel, sa fie usor in orice situatie care ar putea aparea. In oricare dintre situatii, ceilalti ar putea sa intervina si sa sustina. Dar, de fapt, pentru situatiile de criza, chiar s-a dovedit o decizie foarte fericita. Au fost momente in care activitatea cu profil automotive n-ar fi putut sa continue fara sustinerea venita din celelalte doua activitati.
E important sa poti conta pe diversificare, asta este decizia la care ne-am gandit. In ceea ce priveste copiii, in familia extinsa avem zece. Eu am patru, fratii mei au cate trei fiecare. De la inceput, ne-am gandit cum putem sa gestionam intrarea lor in afacerea de familie intr-un mod care sa fie corect pentru toti.
Solutia a fost un sfat pe care ni l-au dat oamenii care ne ajuta sa administram holding-ul. Am decis sa ii lasam pe toti sa isi urmeze drumul profesional dorit in afara afacerilor familiei, pentru zece ani. Dupa zece ani, daca vor, se pot implica in afacerile noastre. In felul acesta, cu siguranta vor veni cu o experienta noua si cu idei noi. Pe de alta parte, cand vor dori sa intre, o sa stim foarte bine si la ce nivel au ajuns, in general.
Deocamdata nu este niciunul dintre ei implicat in afacerile noastre, in sensul ca primii doi copii din cei zece au depasit deja cei zece ani pe cont propriu, se descurca foarte bine in ceea ce fac ei. Dar, in sufletul meu, ma gandesc ca la un moment dat, unul dintre ei tot o sa vina.
Toader Ilie: Cand te uiti acum din afara, dupa atatia ani la Cefin, companie pe care tu ai cladit-o, care e lucrul care te face mandru de nivelul atins astazi?
Stefano Albarosa: Eu cred ca astazi Cefin (AIC TRUCKS) este o societate foarte solida si cu un rol clar in piata. Astazi profilul Cefin e mult mai diversificat. Avem preluare si comert cu vehicule rulate – foarte activ in cadrul Cefin Trucks si avem in portofoliu diferite branduri precum Ford Trucks, Iveco, Otokar si Piaggio. Cu alte cuvinte, am incercat sa cladim o structura de business care sa ne permita sa fim rezilienti.
Au fost momente dificile in care nu am gasit alta solutie decat sa vindem unele dintre activitatile noastre. Am vandut afacerea cu piese de schimb, am vandut importatorul Ferrari, o fabrica de autobuze de la Arad, am vandut toata divizia de distributie de anvelope. Astazi, ceea ce ne bucura este ca, in ciuda faptului ca toate acestea s-au vandut, ele exista in continuare, totul merge bine si pot sa spun ca aproape in totalitatea cazurilor, sunt conduse de managerii cu care am lucrat si noi. Vad in asta o mare satisfactie, sa creezi ceva care poate sa reziste in timp, chiar daca nu mai esti tu acolo.
Toader Ilie: Cand a inceput pasiunea ta pentru automobile, care a fost prima masina care ti-a declansat o pasiune reala? Stiu, mai tarziu ai trecut la motocicleta si avion si asa mai departe, dar cu ce a inceput pasiunea?
Stefano Albarosa: Eu cred ca generatia noastra a prins ultimii ani de pasiune pentru condus – spun „generatia noastra” pentru ca am vazut cum copiii mei prefera sistemele de asistare, adica nu sunt atat de pasionati de condus. Cand eu aveam 14-15 ani, primul vis era sa-mi iau permis de conducere si sa conduc o masina a mea, ceea ce insemna un grad de libertate pe care nu-l aveai inainte fara masina. Atunci visul de eliberare din limitele mobilitatii cu asta incepea.
Cat despre masina pe care am cumparat-o atunci, a ramas si singura masina noua pe care am cumparat-o in viata mea. A fost o decapotabila Alfa Spider. Tin aminte ca am luat primul salariu de la Iveco. Fara sa deschid plicul, m-am dus la un dealer de Alfa Romeo si l-am lasat acolo. Am spus: acesta este avansul meu pentru masina! Pe atunci, pentru masina asta trebuia sa incepi sa depui bani cu un an inainte. Le-am zis ca o sa vin in fiecare luna sa las ceva, dar comanda mea ramane ferma.
Atunci s-a nascut pasiunea, pentru ca visul era tangibil, era in vitrina. Mi-am luat permisul de conducere la trei zile dupa ce am facut 18 ani. Cu sase luni inainte de a implini 18 de ani, aveai dreptul sa primesti un fel de permis cu care puteai sa conduci insotit de cineva care avea permis de conducere.
Cu acea stradanie s-a nascut pasiunea si s-a dezvoltat in sensul ca mie intotdeauna mi-au placut masinile clasice. De fapt, in colectia mea, toate sunt masini din anii ’50 - ’60. Bineinteles ca nu au performante ca ale masinilor de astazi, nu se pot compara din multe puncte de vedere, dar cred ca acestea ofera satisfactia reala de a conduce o masina.
Toader Ilie: La final de saptamana, atunci cand Stefano nu mai este CEO, nu mai este antreprenor, lasa totul departe, cum iti ocupi timpul? Care sunt preocuparile tale?
Stefano Albarosa: Weekendul meu trece prin doua extreme. Intr-un weekend relaxant, impreuna cu sotia mea, ne place foarte mult sa petrecem timp impreuna. Si glumim foarte mult.
La cealalta extrema, imi place foarte mult sa fac sporturi ceva mai dinamice. Adica imi place motocross si enduro, freeride ski, e-mountain bike, sa pilotez sau sa fac sport. Si atunci, odata, de doua ori pe luna, avem programe diferite.
Toader Ilie: Pasiunea ta pentru automobil este impartasita si de copii? Chiar daca pentru generatia actuala mobilitatea arata complet diferit…
Stefano Albarosa: Mobilitatea nu mai este o placere, este pur si simplu un serviciu. O nevoie pe care o rezolvi. Noi avem patru copii, toti patru sunt in strainatate, trei dintre ei au permis de conducere. Fata cea mai mica, de 26 de ani, nu are – eu, la 26 de ani, aveam permis de conducere de sapte ani si mergeam mult prin Europa cu masina. Condusul nu e ceva care sa le trezeasca vreun sentiment deosebit.
Toader Ilie: Zi-mi un top al masinilor all-time pentru tine.
Stefano Albarosa: Asta este o intrebare mai usoara. Fiind italian, totusi, n-ar fi surprinzator ca in topul meu este Ferrari. Masina care imi place cel mai mult de la Ferrari este Daytona. Este o masina superba. Am avut placerea sa o conduc pe circuitul de la Silverstone.
A fost o senzatie absolut fenomenala... In special, daca te gandesti in ce ani s-a facut masina asta si ce performante oferea in vremea in care s-a fabricat, si ce faceau celelalte masini in anii aceia, era clar ca domnul Ferrari era cu 300 de pasi inaintea oricui din domeniu. Totul e o imbinare perfecta intre frumos, performanta si tehnica bine proiectata.
O alta masina care m-a impresionat foarte mult a fost Tesla. Am avut placerea sa conduc in Statele Unite o Tesla cu un sistem „full self-driving”. Bine, la prima calatorie am stat aproape de volan, pentru urgenta. Apoi m-am obisnuit, iar usurinta cu care te obisnuiesti este infricosatoare, in sensul ca deplasarea autonoma devine ceva aplicabil pe scara larga, o mare parte a tehnologiei necesare deja exista, si chiar ca vom uita foarte rapid cum se conduce. Intr-adevar, o sa fie un trafic mult mai sigur, pentru ca e clar ca inteligenta artificiala, din punct de vedere statistic, greseste mult mai putin decat gresim noi, oamenii. Asta o sa fie o schimbare radicala, cu foarte multe implicatii.
Ma gandesc, de exemplu, in sectorul nostru, la transportul de marfa, odata ce ai depasit toate limitele umane ale soferului, eficienta va fi maxima si fara riscuri. Un sofer are nevoie de timp de odihna, are zile cand nu pleaca in cursa, asa incat automatizarea camioanelor ar face o mare diferenta. Gandeste-te ca in conditiile acestea o sa rezulte o dublare de productivitate. Vreau sa spun, camioanele nu vor mai face 120-130 de mii de kilometri pe an, vor face 200-250 de mii de kilometri pe an. Eu cred ca asta va ajunge sa se intample si cu automobilele personale. Cred ca, intr-un viitor oarecare, cine va dori sa conduca va trebui sa se duca pe circuit. Ca om, nu o sa mai ai posibilitatea sa conduci pe drumuri, pentru ca o sa fii periculos daca esti singurul element necontrolat din sistem. Toate schimbarile tehnice din domeniul auto vor aduce si o crestere a eficientei, nu numai de siguranta, iar cresterea de eficienta va fi surprinzatoare.
Toader Ilie: Deci ai mentionat Ferrari, ai mentionat Tesla — masini italiene si americane.
O alta marca care imi place foarte mult este Lamborghini, deoarece am o admiratie pentru persoana care este in spatele marcii. Lamborghini a reusit sa se diferentieze intr-un sector dominant. Pe de o parte erau masinile de lux nemtesti, pe de alta parte erau masinile de inalta performanta – nu stiu, Ferrari, Lotus. Lamborghini a reusit sa creeze o nisa de produs care e absolut geniala. A reusit sa creeze masina superperformanta, dar pe care poti sa o folosesti in fiecare zi. Si, inca o data, se dovedeste ca acela care are curajul sa faca lucrurile altfel, ajunge sa valorifice oportunitatile cele mai bune. Cu alte cuvinte, niciodata nu o sa descoperi America daca nu ai curaj sa lasi in urma malul marii.
Toader Ilie: MGA-ul 1600 intra in categoria masinilor pe care le iubesti si de care nu te-ai desparti?
Stefano Albarosa: O sa iubesc MGA-ul pentru totdeauna, pentru ca a fost un proiect foarte lung de realizat. Acest MGA chiar a fost un proiect de suflet. Am vrut sa-l restaurez total, de la zero. Masina a fost intr-o stare deplorabila cand am cumparat-o. MGA-ul cred ca este chiar o masina corecta, in felul ei. In sensul ca nu este caracterizata de cele mai inalte performante la condus, insa iti ofera o senzatie foarte placuta, foarte familiara. Iti ofera, ca sa spunem asa, mai multa placere estetica decat satisfactie practica.
Toader Ilie: Cumva, e jucaria pentru copilul din tine, care tot timpul mestereste ceva, nu? Cum ti s-a parut reeditarea noua, cu motor electric, MG Cyberster, prin comparatie cu masina ta?
Stefano Albarosa: Am fost foarte surprins. E clar ca masinile electrice au trecut de faza in care au fost ciudate, cu probleme legate de locul unde le incarci si asa mai departe. Sotia mea conduce un Ford Mustang Mach-E si chiar ne bucuram de el. De fapt, ai mai putina bataie de cap decat cu o masina cu benzina. Chiar reprezinta viitorul, daca ma intrebi pe mine.
De prima data cand m-am urcat in MG Cyberster, m-am si gandit ce-ar fi sa completez parcul auto al familiei? Chiar a fost o impresie foarte placuta. Si e interesant cand intri intr-o masina ca aceasta, o masina sportiva: apesi pe acceleratie si nu se aude niciun zgomot de motor, dar totusi simti puterea. Cu asta va trebui sa ne obisnuim.
Toader Ilie: Tu ce sfat ai da unui antreprenor care se apuca sa lucreze de astazi, sa zicem, in domeniul transporturilor si ar vrea sa aiba rezultate de succes?
Stefano Albarosa: Un sfat pe care imi place sa-l dau pentru ca este cel mai important lucru de care ai nevoie: nu renunta niciodata! Cand esti convins ca asta este ceea ce vrei sa faci in viata, ca asta este activitatea in care vrei sa-ti pui toata energia – poate sa fie transport, poate sa fie orice – nu renunta niciodata.
Momente grele vor aparea mereu si, asa cum spun englezii, nu exista pranz gratuit. Adica trebuie sa muncesti. Eu cred ca nu poti sa fii un antreprenor pana in momentul in care ai constientizat ca ce faci tu este facut de tine cu totul.
Cand ti-a dat cineva ceva, cand ai castigat ceva sau cand ceva a venit datorita unor circumstante favorabile, tot timpul sa te gandesti ce se intampla daca nu mai vine inca o data. La asta se rezuma conceptul meu de libertate: esti liber cand esti independent si cand tot ce ai e facut de tine.
Toader Ilie: Si o ultima impresie din partea ta: ce inseamna astazi pentru Stefano o viata bine traita? Suna un pic ca „la vita e bella” din italiana.
Stefano Albarosa: Acestea sunt intrebari de care mi-e frica, pentru ca asta inseamna ca omul care te intreaba considera ca ai trait mult si ca ai o perspectiva. Eu cred ca trebuie sa te uiti in oglinda cateodata, sa stii sa zambesti, sa fii multumit cu ceea ce reusesti sa faci, sa nu ai invidie, ranchiuna sau suparari. Bine, in cazul meu, aici ma consider foarte norocos, pentru ca uit foarte usor. Cand cineva sau ceva m-a suparat, depasesc momentul si apoi ma ocup de treburile mele si trecutul nu ma apasa in niciun fel.
Pur si simplu, cand dau peste persoane care nu-mi plac, trec mai departe. Si eu cred ca asta este raspunsul bun. Trebuie sa fii pe picioarele tale. Am fost si norocos, admit chestia asta, am avut norocul de a primi o educatie foarte buna. Pentru asta, trebuie sa multumesc familiei mele. Am avut si marele noroc de a gasi sotia potrivita. Ea chiar m-a ajutat foarte, foarte mult in momentele grele, momentele in care de obicei lumea fuge de tine, iar eu cred ca asta reprezinta o lectie foarte importanta. Sa ai langa tine pe cineva caruia chiar ii pasa de tine si, bineinteles, si tu sa ai grija de ea. Cand stii ca nu esti singur, apare si placerea sa impartasesti ceea ce traiesti cu cineva, asta e o mare realizare.
Toader Ilie: Exista vreun lucru, in business sau in viata, pe care il ai pe lista si nu ai apucat inca sa-l faci?
Stefano Albarosa: Una dintre pasiunile mele ar fi sa navighez cu barca cu panze. Nu imi plac foarte mult barcile cu motor. De motor ai nevoie ca sa intri in port si sa iesi din port. Unul dintre visurile mele este sa fac un tur al lumii cu o barca cu panze. E un drum lung pana acolo, incepand cu convingerea sotiei mele. Deja am convins-o sa ma insoteasca in barca si ii place foarte mult. In plus, ea are o pasiune pentru gatit, si asta ne completeaza foarte bine calatoriile cu barca. Desi munceste, e director general la o firma importanta din Romania, ii place si foarte mult sa gateasca. Asta imi da increderea ca o sa facem acel tur al lumii, pentru ca am cu cine si ca va fi o experienta completa.
Toader Ilie: Calatoreste si in avion cu tine?
Stefano Albarosa: Aceasta este o intrebare foarte dureroasa, pentru ca e singura persoana din familia noastra care nu calatoreste cu mine in avion. Bineinteles, din cauza fricii de zbor.
