In noul interviu Business & Drive by Mercedes-Benz Romania, am stat de vorba cu Veronica Dogaru, Corporate & CSR Director la Orange Romania. Veronica prefera sa spuna ca a crescut, nu ca a ramas aproape 30 de ani in aceeasi companie. Curiozitatea fetei care citea despre muschetari se regaseste si astazi in felul in care vorbeste despre oameni, comunicare si proiectele de la Orange Romania. Am povestit cu ea despre cariera si familie, despre cum se schimba ideea de succes, dar si despre bucurii care nu au legatura cu biroul: o carte, un ceai sau un drum cu muzica si fara un motiv anume. Totul a fost asezonat cu un test drive al noului Mercedes GLB Electric si o sedinta foto la Crama de Piatra.
Toader Ilie: Povesteai intr-un interviu ca in copilarie erai fascinata de muschetari, de limba franceza si de Monet. Cine era Veronica de atunci si ce din acel copil mai exista astazi in femeia care conduce comunicarea si CSR-ul Orange Romania?
Veronica Dogaru: Cred ca, in multe feluri, copilul acela a ramas cu mine. Eram foarte curioasa si foarte atrasa de povesti, de lumi pe care le descopeream prin carti. Imi placeau muschetarii, limba franceza, Monet... si aveam senzatia ca lumea este mult mai mare decat ceea ce vedeam in jurul meu si ca merita sa o descopar.
Cred ca asta nu s-a schimbat. Curiozitatea a ramas. Si poate si placerea de a cauta povesti si de a intelege oamenii. Intr-un fel, comunicarea este tot despre povesti si despre conexiuni intre oameni.
Poate ca nu intamplator am ajuns sa lucrez intr-o companie de tehnologie. Tehnologia s-a schimbat enorm in acesti aproape 30 de ani, dar nevoia oamenilor de a se conecta si de a spune povesti a ramas aceeasi.
Toader Ilie: Cum a ajuns o fata care isi imagina o viata in jurul limbii si literaturii sa lucreze aproape trei decenii in telecom? A fost o alegere sau mai degraba o succesiune de intamplari fericite?
Veronica Dogaru: A fost o combinatie intre o alegere si cateva intamplari foarte fericite. Am terminat Litere, Romana-Franceza, apoi am facut un master francofon in comunicare. Deci, daca ma uit strict la inceputul drumului, nu parea deloc evident ca voi ajunge sa lucrez in telecom.
Am intrat la Orange in 1998 si am avut sansa sa cresc odata cu industria. Am trecut prin mai multe roluri si am vazut transformari uriase: de la telefonul mobil care era un obiect aproape special la lumea in care smartphone-ul si conectivitatea sunt parte din aproape fiecare moment al vietii noastre.
Nu cred ca trebuie sa ai la 25 de ani o harta foarte exacta a vietii tale. Uneori e suficient sa fii curios, sa muncesti serios si sa recunosti o oportunitate atunci cand apare.
Toader Ilie: Esti de aproape 30 de ani in aceeasi companie. Intr-o perioada in care mobilitatea profesionala este considerata aproape obligatorie pentru o cariera de succes, ce te-a facut sa ramai?
Veronica Dogaru: Cred mult in puterea verbelor. Tu ai spus „sa ramai”, eu as zice „sa cresti”. Nu am avut niciodata sentimentul ca raman undeva, ci ca mai degraba cresc impreuna cu oamenii din locul acela.
Nu am avut niciodata senzatia ca fac acelasi lucru de 30 de ani. Orange-ul din 1998 este foarte diferit de Orange-ul de astazi. Ganditi-va doar ca in anii 2000 ne bucuram ca putem incarca o fotografie cat timp ne luam o pauza de cafea – la viteza GPRS de 40–50 Kbps. Azi, abia apuci sa intinzi mana sa iei cafeaua si ai incarcat deja un video, la viteze de aproximativ 1 Gbps!
Si eu sunt foarte diferita. Am schimbat roluri, am invatat lucruri noi, am cunoscut oameni diferiti si am luat parte la transformari uriase ale industriei. Cred ca acesta este si motivul pentru care sunt aici: am avut permanent sentimentul ca mai este ceva de invatat si ceva de construit.
Pentru mine, o cariera nu se masoara neaparat in numarul de companii din CV. Poti avea foarte multa mobilitate si intr-o singura companie, daca nu incetezi sa te reinventezi.
Toader Ilie: Care a fost momentul din cariera in care ai simtit ca ai devenit un lider? Ai un exemplu concret?
Veronica Dogaru: Leadershipul se construieste in timp. Cel putin eu una nu pot pune degetul pe calendar ca sa definesc o perioada. Un moment important a fost cand am inteles ca nu trebuie sa fiu eu persoana care are toate raspunsurile. Ca lider, trebuie sa creezi contextul in care oamenii din echipa sa poata gasi cele mai bune raspunsuri.
La inceputul carierei e foarte important sa demonstrezi ce poti tu. Mai tarziu, cred ca succesul inseamna sa ii ajuti pe ceilalti sa devina mai buni. Si cred ca acesta este unul dintre lucrurile care imi aduc cea mai mare satisfactie astazi: sa vad oameni cu care am lucrat crescand, asumandu-si lucruri si devenind, la randul lor, lideri.

Toader Ilie: In ultimii ani, CSR-ul a trecut tot mai mult catre ESG si sustenabilitate. Ce proiecte ti-au adus cea mai mare satisfactie?
Veronica Dogaru: Sunt mai multe proiecte si mi-ar fi greu sa aleg unul singur. Dar cele mai mari satisfactii le-am avut din proiectele care nu s-au terminat odata cu o campanie, ci au continuat sa creasca.
Ma bucur foarte mult de ceea ce am construit prin platforma noastra de comunicare de CSR #PentruMaine. Din 2017, comunicam sub aceasta umbrela toate initiativele cu amprenta sociala, fie ca sunt din zona de educatie, siguranta online, green, inovatie sau mentorat. Sunt la fel de mandra si de platforma despre care am inceput recent, cu sprijinul lui David Popovici, sa povestim – „For good connections”, prin care promovam un consum echilibrat de tehnologie. Ma uit apoi la impactul pe care il avem in zona de educatie si incluziune digitala, prin Fundatia Orange si prin proiecte precum Digitaliada sau Orange Digital Center.
In plus, ceea ce facem in zona de green si economie circulara (programul „re”) se concretizeaza in proiecte la care orice profesionist din zona de sustenabilitate viseaza, pentru ca ele nu sunt create sau „impinse” de echipa de ESG, ci se intampla la firul ierbii, in operatiuni. Iar ele sunt completate si de parteneriatele facute cu Tasuleasa Social, Viitor Plus sau Fundatia Comunitara Bucuresti.
Dar, dincolo de numele proiectului, pentru mine conteaza intrebarea: ce ramane dupa ce noi plecam? Daca un copil a capatat mai multa incredere, daca cineva a avut acces la o oportunitate pe care altfel nu ar fi avut-o, daca o comunitate a inceput sa faca lucrurile putin diferit, atunci cred ca am facut ceva care conteaza. Ceva care conteaza #PentruMaine.
Toader Ilie: Cat de greu este sa pastrezi o cariera intr-un mediu corporate foarte competitiv si, in acelasi timp, sa faci loc pentru femeia, mama, fiica si prietena din afara jobului?
Veronica Dogaru: Nu stiu daca am gasit vreodata un echilibru perfect. Si nici nu cred ca exista. Pentru mine, echilibrul nu este o destinatie. Este o negociere pe care o faci aproape in fiecare zi. Au fost perioade in care jobul a ocupat mai mult spatiu si perioade in care familia a fost pe primul loc. Cred ca important este sa fii constienta de asta si sa nu ai senzatia ca trebuie sa fii perfecta in toate rolurile, in fiecare zi. Am invatat sa fiu prezenta acolo unde sunt. Daca sunt la serviciu, sa fiu cu adevarat acolo. Daca sunt cu familia, sa incerc sa nu fiu mental in urmatoarea sedinta. Si mai cred ceva: nu trebuie sa alegem intre a fi profesioniste si a fi femei, mame, fiice sau prietene. Toate aceste roluri ne construiesc si, pana la urma, ne fac si profesionisti mai buni.
Toader Ilie: Ce inseamna pentru tine o femeie de succes astazi, dupa mai bine de 25 de ani de cariera? Mai inseamna acelasi lucru ca la 25 sau 30 de ani?
Veronica Dogaru: O femeie de succes inseamna exact ceea ce defineste ea ca fiind de succes. La 25–30 de ani, succesul inseamna mai ales sa demonstrezi ca poti. Sa cresti, sa inveti, sa fii recunoscuta, sa ajungi undeva.
Astazi il vad putin diferit. Pentru mine, succesul inseamna mai mult sens si mai mult impact. Nu doar cat de sus ajungi, ci si ce construiesti pe drum si cati oameni reusesc sa creasca impreuna cu tine. Cred ca este important ca fiecare om sa-si defineasca singur succesul. Nu exista o singura reteta. Pentru cineva poate insemna o cariera, pentru altcineva o familie, pentru altcineva o combinatie intre ele. Important este sa fie alegerea ta, nu definitia altcuiva despre ceea ce ar trebui sa fii.
Toader Ilie: Care sunt lucrurile pe care le-ai invatat despre leadership de la oamenii din familia ta si pe care nu le-ai fi putut invata din niciun MBA sau curs de management?
Veronica Dogaru: Familia mea mi-a dat fundatia pe care s-a construit tot restul. Intr-adevar, familia te invata lucruri pe care niciun MBA nu le poate preda in acelasi fel: rabdarea, responsabilitatea, empatia si, mai ales, sa asculti.
Suntem trei copii si am crescut cu valori foarte clare: sa muncesti pentru ceea ce iti doresti, sa fii responsabil pentru ceea ce faci, sa fii onest, incepand cu tine insuti, si sa nu iti pierzi niciodata zambetul sau umorul, indiferent de situatie. Nu au fost neaparat lectii pe care ni le-a tinut cineva ca pe niste discursuri, chiar daca tata a fost profesor de romana. Au fost lucruri pe care le-am vazut in fiecare zi.
Intr-o companie vedem functii, obiective, rezultate. Acasa inveti ca in spatele fiecarui om exista o poveste, niste bucurii, niste temeri, niste zile bune si zile mai putin bune.
Aceasta perspectiva m-a ajutat foarte mult si ca manager. Pentru ca, in final, nu conduci niste functii dintr-o organigrama, ci oameni care au planuri, nevoi, sperante.

Toader Ilie: Cat de greu este sa inchizi usa biroului si sa nu mai fii „Veronica de la Orange”? Care sunt pasiunile carora mai ai timp sa te dedici singura, dar si cu familia?
Veronica Dogaru: La mine, usa biroului ramane uneori intredeschisa; nu reusesc intotdeauna sa o inchid complet. Am invatat insa cu anii ca trebuie sa existe si un spatiu care sa fie doar al tau.
Cartile au ramas foarte importante pentru mine. Si iubesc muzica, de orice fel. Mai nou, am o fascinatie pentru Japonia, pentru cultura ei, pentru felul in care reuseste sa combine traditia cu tehnologia, simplitatea cu atentia extraordinara la detalii. Imi place foarte mult si ritualul ceaiului. Imi place ideea de a te opri putin. Intr-o lume in care suntem permanent conectati, in care avem mereu ceva de facut sau un mesaj la care trebuie sa raspundem, un ceai poate fi pur si simplu un moment in care nu trebuie sa rezolvi nimic. Aceste mici ritualuri sunt importante. Nu trebuie sa fie lucruri spectaculoase. Uneori ai nevoie doar de un sfert de ora in care sa nu rezolvi nimic.
Toader Ilie: Care este relatia ta cu automobilul? Cand si ce masina ai condus pentru prima data?
Veronica Dogaru: Imi place automobilul mai ales pentru ceea ce reprezinta: libertate. Imi place ideea de a putea pleca la drum, de a descoperi un loc nou, de a avea uneori un drum doar al tau. Pentru mine, automobilul inseamna si libertatea de a pleca undeva fara sa ai neaparat un motiv. Un drum lung, o conversatie, muzica, un loc nou.
Nu sunt neaparat o persoana foarte tehnica, dar sunt sensibila la design, la experienta si la felul in care o masina te face sa te simti. Imi place mult sa calatoresc; probabil ca mi se trage din faptul ca, atunci cand m-am nascut, mama s-a dus la maternitate intr-o sanie trasa de cal.
Am fost primul sofer din familia mea, cu permisul luat imediat dupa absolvirea facultatii, si am fost si prima care a avut masina in familie, o Dacia 1310. A fost o masina „muncita”, cumparata din banii stransi dupa primii ani de lucru ca agent la Serviciul Clienti. Va puteti imagina cat de mandra am fost.
Toader Ilie: Sa ne imaginam o situatie: fonduri nelimitate, dar poti alege doar trei masini din piata pe care sa le pastrezi pentru totdeauna. Care ar fi alegerea ta?
Veronica Dogaru: As alege foarte diferit cele trei masini, pentru ca imi place ideea ca o masina poate spune o poveste.
Prima ar fi un Fiat 500. Mi-a atras dintotdeauna atentia, pentru ca are personalitate, este simpatic, are ceva de „vita e bella” si este foarte optimist. Parca te inspira sa zambesti.
A doua ar fi un Mercedes G300 cabriolet. Este opusul primei alegeri: robust, puternic, iconic. Imi place ideea de aventura pe care o transmite si faptul ca pare ca poate merge oriunde.
Pentru a treia as vrea sa fie o alegere care sa reprezinte viitorul – o masina tehnologica, dar care sa pastreze si placerea de a conduce. Aici mi-ar fi greu sa aleg, dar, uitandu-ma la design, poate un Bugatti Tourbillon.
Cred ca cele trei spun destul de bine si ce imi place mie: design, personalitate, libertate si curiozitate pentru ceea ce urmeaza. Oricum, uneori, masina pe care ai pastra-o pentru totdeauna este pur si simplu cea in care te simti cel mai bine astazi.

Toader Ilie: Cum vezi mobilitatea astazi? Care sunt atuurile si ce crezi ca se pierde odata cu trecerea timpului in relatia oamenilor cu automobilul?
Veronica Dogaru: Mobilitatea trece printr-o transformare foarte interesanta, iar eu o privesc si prin prisma experientei mele din telecom. In ultimii 30 de ani am vazut cum tehnologia a schimbat complet felul in care comunicam. Astazi vedem ceva asemanator si in mobilitate: masinile devin electrice, conectate, inteligente, iar experienta de a conduce se schimba. Daca ne uitam la exemplul dat mai devreme, intre tehnologia GPRS si 5G, ganditi-va ca GPRS-ul era ca o plimbare cu caruta, in timp ce cea cu 5G este precum un tren de mare viteza. Castigam foarte mult prin tehnologie: eficienta, siguranta, confort, conectivitate. Dar cred ca trebuie sa fim si atenti sa nu pierdem ceva foarte simplu – placerea drumului.
Toader Ilie: Mi-ai spus ca, pana acum, experienta ta la volanul unei masini electrice a fost mai redusa. Cum ti s-a parut experienta de condus a noului Mercedes-Benz GLB electric? Ce te-a surprins cel mai mult?
Veronica Dogaru: Intr-adevar, de la primul Zoe adus in Romania, inclus atunci de Orange pentru prima data intr-o flota corporate, nu mai condusesem o masina electrica . Imi ramasesera amintiri vagi, in special legate de autonomie. Tocmai de aceea, GLB-ul a fost o surpriza placuta: se conduce lin si natural, accelereaza prompt cand ai nevoie, iar linistea din habitaclu mi s-a parut remarcabila.
Toader Ilie: In viata de zi cu zi conduci tot un model Mercedes-Benz. Daca ar fi sa alegi cate trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la masina ta si, respectiv, la GLB-ul electric pe care l-ai testat, care ar fi acestea?
Veronica Dogaru: Conduc un Mercedes-Benz GLC 200 si il indragesc mult. Ce apreciez cel mai mult la el: designul elegant, siguranta si echilibrul pe care le transmite si confortul, cu un demaraj bun la nevoie. Pe scurt, o masina pe care te poti baza. Anul acesta mi-a fost partenera de incredere in calatoriile lungi (si uneori grele).
La GLB electric am apreciat: condusul lin si fara efort, cu accelerare progresiva; confortul si linistea din interior; ecranul mare de pe bordul modern, cu foarte multe functii.
Toader Ilie: Dupa aceasta experienta si dupa timpul petrecut la volanul acestul model electric, te-ai vedea facand trecerea la o masina electrica? Ce ar conta cel mai mult in decizia ta?
Veronica Dogaru: Cu siguranta, pentru mine conteaza plusul de confort pe care il aduce o masina electrica in experienta de condus. In decizia de a face trecerea, cel mai mult cantaresc autonomia bateriei si accesul usor la statii de incarcare, mai ales pentru drumurile lungi.
Toader Ilie: Daca peste 15–20 de ani cineva ar scrie un profil despre Veronica Dogaru, care ar fi fraza cea mai importanta despre omul din spatele carierei? Ce ti-ai dori sa spuna?
Veronica Dogaru: Mi-ar placea sa se spuna ca am lasat lucrurile putin mai bune decat le-am gasit. Ca am construit echipe in care oamenii au avut curajul sa creasca. Ca am facut proiecte care au avut un impact real. Ca am fost un om pe care te-ai putut baza.
Si mi-ar placea sa ramana si ideea ca am fost curioasa pana la capat. Pentru ca, daca ma uit la drumul meu, de la fata care citea despre muschetari si visa la Franta pana la profesionista care a crescut aproape 30 de ani intr-o companie de tehnologie, cred ca ceea ce leaga toate etapele este tocmai curiozitatea.
Pana la urma, viata nu se masoara doar in functii, titluri sau ani de cariera. Se masoara si in oamenii pe care i-ai intalnit, in lucrurile pe care le-ai construit impreuna cu ei si in ceea ce ramane dupa tine.
































