loader

Poate ramane Germania un pilon de rezistenta al Uniunii Europene?

Exista o diferenta dramatica - si din ce in ce mai accentuata - in perceptia publica a Nordului European prosper, cu Germania in centru, si a statelor membre din Sud, sufocate inca de datorii.

Germania actioneaza ca o forta motrice pentru economiile tarilor vecine prin intermediul relatiilor sale comerciale foarte stranse cu acestea. Datorita dezvoltarii slabe a sectoarelor industriale din tarile din sud, acestea nu pot profita nici de pe urma dezvoltarii economice robuste a Germaniei, nici de pe urma boom-ului economic inregistrat de pietele emergente. Momentan, nu exista nicio solutie concreta care sa raspunda acestei probleme structurale.

 

Puterea economica a Germaniei creeaza speranta ca aceasta va continua sa contribuie la rezolvarea crizei europene. Se ridica, insa, intrebarea in ce masura aceasta forta nu este, uneori, supraestimata. Atractivitatea si competitivitatea pietei germane fac obiectul studiului A pillar of strength in troubled times – Germany attractiveness survey, lansat astazi de  Ernst & Young.

 

Germania este pe primul loc ca cea mai atractiva destinatie din Europa pentru investitiile straine directe – grafic atasat

 

Ocupand pe mai departe cea mai buna pozitie ca destinatie europeana atractiva pentru investitii, Germania a castigat in 2012 un punct procentual, atingand 13%. A coborat, insa, la nivel global de pe locul cinci, pe locul sase, fiind depasita, in acest an, de Rusia.

 

Dupa ce a scapat cu bine de eroziunile crizei, Germania este singura tara occidentala care s-a pozitionat ca destinatie de afaceri de top la nivel mondial. In opinia investitorilor, Marea Britanie si Franta raman cu mult in urma Germaniei - nu doar prin pozitia ocupata in clasamentul global, ci si in privinta oportunitatilor de dezvoltare pe care le ofera. 

 

La intrebarea care vor fi cele mai atractive destinatii europene de business pentru urmatorii trei ani, mai mult de jumatate dintre cei intervievati in cadrul studiului (56 %) au numit Germania, si doar un sfert din acestia au mentionat Franta sau Marea Britanie.

 

 

Fundamentele atractivitatii Germaniei pentru investitiile straine directe

 

Dupa mai multi ani de reforme economice si sociale, care au generat o competitivitate crescuta si o piata a muncii mai flexibila, economia Germaniei este azi extrem de flexibila si puternica. Acest lucru este acum recunoscut si dincolo de hotarele ei si reprezinta un factor ce diferentiaza Germania de multe alte tari europene in ochii investitorilor straini.

 

Investitorii straini considera segmentul infrastructurii drept cel mai atractiv din Germania. Dintre respondenti, 88% au descris Germania drept o destinatie de afaceri atractiva din punct de vedere al infrastructurii de transport iar 60% au considerat ca este o destinatie foarte atractiva. Infrastructura de telecomunicatii s-a clasat doar usor sub acest nivel, Germania obtinand un punctaj foarte bun si in ceea ce priveste competentele fortei de munca si climatul social. Germania a obtinut, in 2012, punctaje usor mai mari pentru toti acesti factori fata de 2011.

 

Germania a facut un mare pas inainte in zona “stabilitatii si transparentei mediului politic, juridic si de reglementare”. Procentul celor care apreciaza acest factor, unul dintre cele mai importante trei aspecte in ochii investitorilor, a urcat de la 72%  la 80%. Atractivitatea pietei interne — cel mai important criteriu pentru a califica o piata drept destinatie de afaceri — a fost, de asemenea, evaluata peste nivelul din 2011 (urcand de la 72% la 77%). O crestere remarcabila a satisfactiei se poate constata si in zona costurilor cu munca si personalul. In anul precedent, 34% dintre respondenti au acordat Germaniei un punctaj bun, in acest an, insa, procentul a urcat la 49%. Ponderea celor care considera ca Germania este “mai putin atractiva” sau ca nu este atractiva deloc din acest punct de vedere a scazut simultan de la 55% la 41%. Ramane de vazut daca si in ce mod masurile de crestere a salariilor, prevazute pentru acest an, vor afecta rezultatele sondajului in 2013.

 

 

Investitii planificate de companii straine

 

Ratingul foarte bun obtinut in mod constant de Germania ca destinatie de afaceri ar trebui sa se reflecte, cel putin partial, in planurile companiilor legate de investitii specifice. 24% dintre companiile respondente au declarat ca intentioneaza sa investeasca in Germania.

 

Avand in vedere atractivitatea solida si constanta a Germaniei ca destinatie de afaceri, in general, nu este surprinzator ca numarul companiilor care ar putea intentiona sa paraseasca tara este relativ scazut.

 

Majoritatea companiilor care aveau in vedere relocarea din Germania in tari cu un nivel mai scazut al salariilor, din ratiuni de costuri, au facut aceasta miscare cu mai multi ani in urma. Desi vor exista, cu siguranta, pe mai departe relocari, rata acestora va scadea, mai ales din cauza cresterii considerabile a costurilor in tarile tinta — cu predilectie, cele din Europa Centrala si de Est, ceea ce face relocarea mult mai putin atractiva.

 

 

Perspectivele Germaniei ca destinatie de afaceri

 

Managerii intervievati se asteapta ca atractivitatea Germaniei ca destinatie de afaceri sa se imbunatateasca si mai mult in urmatorii ani: 50% anticipeaza o oarecare imbunatatire, in timp ce doar 12% estimeaza o deteriorare usoara. In schimb, investitorii sunt mai putin increzatori atunci cand vine vorba de Europa ca intreg: 38% se asteapta la o imbunatatire, in timp ce 22% estimeaza ca situatia se va deteriora.

 

Unul din trei manageri chestionati au mentionat industria auto in top trei factori de crestere. De asemenea, 29% dintre respondenti se asteapta ca segmentul tehnologiei sa joace un rol major, devenind un factor de crestere semnificativ. Segmentul energiei (21%) si cel al tehnologiilor de mediu (20%) se claseaza mult mai jos in opinia managerilor intervievati, fata de cele doua domenii de top. Industria financiara, a bunurilor de consum si cea din sectorul constructiilor au fost vag mentionate.

 

In ceea ce priveste cele mai importante avantaje competitive ale Germaniei, managerii mentioneaza pe primul loc domeniul dezvoltarii si cercetarii, urmat de un mediu de afaceri stabil si de calitatea fortei de munca. Lipsa actuala de angajati calificati ar putea sa devina o problema majora chiar si pentru Germania ca destinatie de afaceri. Chiar daca situatia actuala - in care companiile se confrunta cu dificultati in gasirea de personal calificat - se datoreaza, in mare parte, tendintelor economice conjuncturale, se poate presupune ca lipsa de personal calificat va deveni tot mai severa pe termen mediu si lung.

 

Viitorul Germaniei depinde, in mod clar, de adoptarea unei strategii de inovare. In opiniile respondentilor, pentru a-si atinge obiectivul de lider in inovare, Germania va trebui sa-si imbunatateasca programele de pregatire profesionala in domeniile de baza si in cele avansate, in special pe zona noilor tehnologii care vor modela pe viitor economia globala intr-o masura mai mare decat in prezent.

 

 

Care sunt implicatiile pentru Romania?

 

Germania reprezinta o destinatie de top pentru exporturile din Romania iar evolutia sa viitoare in cadrul UE este cruciala si in ceea ce priveste efectul in lant pe care il poate genera asupra economiei romanesti. Este important sa se tina cont de faptul ca, in ciuda povestilor de succes, economia germana este totusi afectata de criza - atat datorita economiei globale – cat, mai ales, legaturilor sale foarte stranse cu Uniunea Europeana.

 

Inscriindu-se in linia ultimilor trei ani, exporturile romanesti catre Germania au crescut in mod sustinut si anul trecut. Astfel, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica, Germania este cea mai importanta destinatie atragand 18,8% din totalul exporturilor romanesti in primele 10 luni ale lui 2012, fiind urmata de Italia (12,2%) si de Franta (6,9%).

 

In absenta unor progrese care nu pot fi imediate in zone-cheie de competitivitate, precum infrastructura sau administratie publica, exporturile vor continua sa fie principalul motor economic pe termen scurt si mediu pentru Romania. Este, de aceea, esential sa ramanem cu atentia indreptata asupra evolutiei Germaniei – un factor major cu impact direct asupra economiei romanesti in urmatorii ani.

 

Despre Ernst & Young

 

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajati in 728 de birouri din 140 de tari si venituri de aproximativ 24,4 miliarde dolari in anul 2012. Reteaua noastra este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajuta sa le acordam clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume. In Romania, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piata serviciilor profesionale inca de la infiintare, in anul 1992. Cei peste 450 angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, asistenta in tranzactii si servicii de asistenta in afaceri catre companii multinationale si locale. Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. Pentru mai multe informatii, vizitati pagina noastra de internet: www.ey.com

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL