loader
Alpha Bank Romania lanseaza Programul de obligatiuni ipotecare din Romania in valoare de un miliard euro

Alpha Bank Romania lanseaza Programul de obligatiuni ipotecare din Romania in valoare de un miliard euro

Alpha Bank Romania a finalizat infiintarea Programului de obligatiuni ipotecare de 1 miliard de euro ("Programul"). Este primul program de obligatiuni garantate infiintat in Romania. Prima emisiune de 200 de milioane de euro este programata in viitorul apropiat.

"Avem placerea sa anuntam primul program de obligatiuni ipotecare din Romania, o initiativa care continua traditia noastra de pionierat in domeniul bancar, dupa lansarea in 2001 a primului imprumut imobiliar. Prin acest Program, Romania va intra in randul tarilor care au atat o legislatie moderna, cat si o piata activa a obligatiunilor ipotecare", a declarat Sergiu Oprescu, Presedintele Executiv al Alpha Bank Romania.

Proiectul se desfasoara in colaborare cu banca de investitii Barclays Bank PLC, ca aranjor, PwC ca agent, Allen & Overy Londra si RTPR Allen & Overy in calitate de consilieri ai aranjorului si Clifford Chance Badea si Clifford Chance London, in calitate de consilieri ai emitentului. Alpha Bank Romania intentioneaza sa listeze obligatiunile emise in cadrul Programului atat pe Bursa din Luxemburg, cat si pe Bursa de Valori Bucuresti. Moody's va acorda rating obligatiunilor emise in cadrul Programului.

Obligatiunile ipotecare reprezinta o solutie de finantare des intalnita pe pietele financiare internationale, prin care banca emitenta urmareste sa isi diversifice sursele de finantare, cat si sa scada costul mediu al acestora, atragand noi fonduri pentru dezvoltarea si extinderea activitatilor sale.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27% din creditele ipotecare acordate de institutiile financiare sunt finantate prin emiterea de obligatiuni ipotecare, aceasta fiind o solutie frecvent utilizata de toate sistemele bancare din Europa.

Potrivit Legii nr. 304/2015, obligatiunile emise in cadrul Programului sunt garantate cu un portofoliu de creante decurgand din contractele de credit ipotecar/de investitii imobiliare aflate in derulare, fara ca emisiunea de obligatiuni ipotecare sa atraga modificari in privinta termenilor contractuali agreati anterior cu clientii bancii sau a garantiilor aferente contractelor de credit.

Autori

foto
ALPHA BANK ROMANIA SA